x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cele două bătălii de la Drăgăşani

0
Autor: Magda Cristina Ursache 19 Iun 2013 - 00:20
Cele două bătălii de la Drăgăşani


Celor mai mulţi dintre dumneavoastră, Drăgăşanii le sună ca un clinchet de pahare. Pahare cu vin de... Drăgăşani, acel buchet de patru soiuri autohtone care, în Oltenia seculară, erau pandantul altui buchet de patru soiuri, din Moldova lui Ştefan cel Mare. Crâmpoşia, Gordanul, Braghina şi Tămâioasa „ţin piept” cum se cuvine vinurilor de Cotnari – Grasă, Frâncuşă, Fetească Albă şi Fetească Regală. 
Dar Drăgăşanii sună şi ca două săbii lovite una de alta în luptă. Ca două flinte care-şi aruncă în acelaşi timp gloanţele... E sunetul „bătăliilor de la Drăgăşani”, din primăvara-vara anului 1821.

Era după Proclamaţia de la Padeş, după intrarea triumfală a lui Tudor Vladimirescu şi a pandurilor săi în Bucureşti (în Capitală, Tudor avea să fie „stăpân” vreme de două luni, lansând o a doua proclamaţie către bucureşteni, îndemnându-i să se unească cu forţele patriotice şi revoluţionare pentru „dobândirea dreptăţilor”. Eteriştii – forţa revoluţionară grecească, antiotomană, al cărei conducător era Alexandru Ipsilanti, fiu şi nepot de domnitori fanarioţi pe cele două tronuri româneşti – coborâseră şi ei din Moldova până în apropiere de Bucureşti. |n martie, eteriştii aveau tabăra la Colentina, pandurii lui Tudor la Cotroceni.

O colaborare care începuse bine, sub semnul luptei antiotomane, avea să se transforme într-o rivalitate urâtă, peste nici două luni. Armata turcească trecuse graniţa, eteriştii nu se grăbeau să părăsească teritoriul României, iar Vladimirescu s-a văzut prins, în efortul lui de a-şi salvgarda ţara, între două forţe duşmane. Una pe faţă - cea otomană - alta într-ascuns, căci eteriştii complotează împotriva lui. Astfel, la 15 mai, revoluţionarii greci aveau să taie calea pandurilor care se retrăgeau în Oltenia, pentru a putea lupta mai bine cu oastea otomană. La Goleşti, Tudor se întâlneşte cu Iordache Olimpiotul, trimisul lui Ipsilanti, cu care încheie o înţelegere ce se va dovedi curând falsă. În urma unui complot, Vladimirescu este prins, dus la Târgovişte şi tăiat cu săbiile... 

Rămasă fără comandantul său, oastea pandurilor, însă, nu se predă. La Drăgăşani, istoria consemnează două bătălii. Prima dintre ele are loc în zilele de 29 şi 30 mai (10-11 iunie, stil nou), în zona viticolă din dreapta Oltului. Combatanţi au fost, de o parte, pandurii, de cealalată, turcii. În ciuda unui număr restrâns de luptători din partea română, faptul că luptau pentru o cauză dreaptă, că fuseseră foarte bine organizaţi – acesta este considerat, de istorici moderni, momentul în care apare embrionul a ceea ce mai târziu avea să fie „armata naţională” – şi aveau o strategie de luptă, le-a adus victoria. Mica armată rămasă în picioare şi după moartea lui Tudor Vladimirescu avea să înregistreze o a doua victorie, tot la Drăgăşani, împotriva foştilor aliaţi, eteriştii. Era la 7 iunie (19 iunie stil nou).

Pandurii lui Tudor au rezistat atacurior otomane încă o lună şi jumătate. Ultimul lor act de rezistenţă a fost pe 20 iulie (stil vechi) 1821, la Mănăstirea Tismana. Eteriştii au suferit, în schimb, înfrângere după înfrângere, în Ţara Românească şi în Moldova, ultima şi cea mai sângeroasă dintre lupte având loc la Mănăstirea Secu.

Cele două bătălii de la Drăgăşani (de la cea de a doua împlinindu-se azi 192 de ani) sunt însă mai importante decât se învaţă, îndeobşte, în şcoală, pentru istoria naţională şi, mai ales, pentru istoria militară a românilor. Şi asta pentru că, pe de o parte, a fost activată o forţă armată organizată - cea a pandurilor şi plăieşilor –, pe de altă parte a existat o strategie militară, s-au folosit tactici militare specifice trupelor organizate, pentru a se asigura un parcurs victorios (ceea ce s-a şi întâmplat, în bună măsură). Istoricii nu ne pot răspunde azi ce s-ar fi întâmplat fără trădarea lui Ipsilanti. Ce s-ar fi întâmplat dacă Tudor Vladimirescu ar fi rămas în fruntea pandurilor săi? Probabil că istoria modernă a României s-ar fi scris altfel, iar Vladimirescu ar fi avut şansele să ajungă conducătorul de drept al Valahiei şi, poate, chiar şi al Moldovei. Sigur, sunt simple ipoteze, pe care nici măcar „maşina timpului” nu ar putea să ne ajute să le confirmăm...
 
Citeşte mai multe despre:   calendar,   Tudor Vladimirescu,   dragasani

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de