Cercetaşele domniţe şi fetiţa cu ochii albaştri

Cunosc mai toate iniţiativele inimoasei noastre Domniţe Ileana, despre care am scris, ici şi colo; cunosc mai toate operele acestui minunat şi pilduitor suflet, care îmbrăţişează cu entuziasmul tinereţei şi cu judecata unei minţi luminate, orizonturi atât de largi. Singură cercetăşia n'o cunoscusem decât din auzite şi din ceea ce mi-au povestit câţiva cercetaşi despre "camaradele" lor, "cercetaşele Domniţei". Dar într-o zi am cunoscut-o şi pe aceasta, în toată splendoarea unei zile de muncă la Stadionul Institutului Naţional de Educaţie Fizică.

Am nemerit la ONEF tocmai într'o după-amiază în care "cerce­taşele Domniţei", în mândra şi simpatica lor uniformă, executau felurite jocuri, exerciţii, marşuri, - după programul săptămânal întocmit de conducătoarele acestei organizaţii...

CULOAREA CERULUI. Stră­bat curtea largă a Institutului Naţional de Educaţie Fizică, în căutarea domnişoarei Cămă­răşescu, ajutoarea Comandantei Marei Legiuni, care este Domniţa Ileana. O cercetaşă, în splendida uniformă de culoarea cerului, micuţă şi vioaie îmi dă lămurirea necesară: Domnişoara este jos, pe stadion, printre cercetaşe!

- Sănătate!, rosti răspicat cer­cetaşa, salutând cu viociune.

- Sănătate!, răspunse cealaltă cu o oarecare gravitate, sorbind din ochi camarada care-i adusese în goană băeţească, un ordin al comandantei.

Fetele s'au salutat cercetăşeşte, cum se salută cercetaşii. Urmă apoi o scurtă explicaţie a ordinului după care prima cercetaşă plecă spre birourile Comandamentului.

Cealaltă rămase oarecum contrariată că se găseşte în faţa unui străin, unui "domn" care se interesează de cercetaşe; şi cu toată gravitatea ţinutei ostăşeşti, făcu doi ochi mari, întrebători, cum fac copiii când au o nedumerire.

Fetiţa cu ochii albaştri ca uniforma şi ca cerul găsi însă repede explicaţia vizitei mele.

Am venit în mijlocul vostru să vă văd cum lucraţi laolaltă şi cum aplicaţi sfaturile şi îndrumările Comandantei Marei Legiuni.

O muzică militară, care intona un marş, în apropiere, îmi stârni curiozitatea.

- Dar pentru ce cântă muzica?

Este un exerciţiu de "marş în coloană" al cercetaşelor noastre. Marşul muzicii ne deprinde să păstrăm cadenţa în pasul de defilare.

Am coborât mai apoi pe treptele amfiteatrului care înconjoară câmpul de exerciţii aşteptând trecerea cohortei.

O privelişte minunată. Stadionul, grandios prin mărime, impozant prin întreţinere, este un taler uriaş de smarald, mărginit de cercul negru al pistei de cărbune: o adevărată capodoperă ca rea­li­zare, care mărturiseşte munca perseverentă a unor oameni de merit în frunte cu colonelul Bădulescu şi lt. colonelul Sâmboteanu.

Iată cercetaşele, înşiruite "în coloană", mergând în marş maestos, cu fanioanele patrulelor patrulând ca steguleţele ostaşilor.

În capul coloanei "şoriceii albaştri" - fetiţe de mărimea celor mai mici, "pui de şoi" - defilează sprintene, voioase, cu ochii ţintă la Comandantele care primesc defilarea...

Cercetăşia, aşa cum este concepută, reprezintă o mai bună pregătire şi îndrumare pentru viaţa reală. Este  de un netăgăduit folos practic pentru tineret.