Despre omăt şi felurimea ninsorilor la români

Intram in ultima parte a lui Ghena­rie, a lui Gerar cum ii spun cei mai multi, si toate campurile trebuie sa se odihneasca sub patura de omat, protectoare si datatoare de viata. Taranii spun ca daca nu e ger si zapada in ianuarie, atunci va fi cu prisosinta in februarie, si iarna se va prelungi pana in martie-aprilie. Asta s-a mai intamplat si nu ne sperie. Mai rau e ca, daca in ianuarie "pamantul e neacoperit si sufla vanturi calde, apoi se umplu cimitirele" (Simeon Mangiuca – Calindaru julianu, gregorianu si poporalu romanu, 1881). Sa vedem ce credeau vreme inainte oamenii satelor noastre despre zapada, de unde vin ninsorile si care sunt semnele ce le vestesc.

Eftepir, Craiasa geto-daca a Za­pezilor, si-a inceput balul ce tine cat un anotimp in noaptea de Sanandrei, iar fulgii de nea se spune ca ar cadea in timpul dansului din aripile zanelor si ale ingerilor. Lunga noapte de iarna se incheie de Dragobete, zi­ua in care alaiul lui Dragomir cu­prinde intreaga lume, iar prima­vara deschide primii muguri si glasul pasarilor.

Prin unele sate se povesteste ca Dumnezeu face omatul, il "sa­mana" in "nourii de ninsoare", apoi il cerne cum ar cerne malaiul, prin ciur si prin sita. Dumnezeu are grija in fiece an sa acopere pamantul cu zapada, ca sa fereasca de inghet semanaturile de toamna si radacinile florilor. Prin ale locuri se spune ca Sf. Niculai ar aduce ninsorile, atunci cand isi scutura barba alba si lunga, iar daca trece luna lui Neios (decembrie) fara sa ninga, de ramane pamantul negru, se zice ca a intinerit Mos Nicolae.

Ninsoarea mare si deasa se nu­meste ningau. E cea care imbraca pamantul, face strat de omat, iar nu de putine ori se troieneste, se aduna in nameti. Mai exista un fel de ninsoare, in zilele inghetate si intu­necoase de iarna, atunci cand fulgii sunt sticlosi si iti biciuiesc chipul si mainile. Taranii ii zic tartara si spun ca nu e buna de nimic... Atunci cand ninsoarea e cu fulgi mari si rari se cheama fulguiala, prascau, sau flustureala, tine putin si nu se asaza. A nu se confunda cu lapovita din Zilele Babelor, careia i se spune zloata sau slepoita. Oamenii satelor spun ca ar mai fi inca un fel de ninsoare, cu fulgi "aposi" ce ingheata de cum ating pamantul. Ii spun policie sau polivita si se tem de ea pentru ca e rea de ghetus. Copiii, in schimb, se bucura de orice ninsoare si-si gasesc de joaca indiferent de cum sunt fulgii si de cine ii trimite. Cand ninge spun ca "vin oile de la munte/ cu stelute mandre-n frunte", se intreaba unul pe celalalt: "cate stele logostele/ lucesc sub picioarele mele?", fac tunele, cetati si oameni de zapada, se bat cu bulgari si se dau pe derdelus.

Pana la ninsorile strasnice din amintirea copilariei noastre, sa luam aminte la semnele prevestitoare, adunate in cartea "Vazduhul dupa credintele poporului roman", de Tudor Pamfile, etnolog interbelic si culegator de frunte, fara de care folcloristica noastra ar fi fost mult mai saraca.

Prin urmare, "daca ferestrele vor asuda, va ninge", "daca visezi oua, oi albe, gaste, rate sau branza, va ninge a doua zi", "cand cainele se tavaleste pe jos, are sa ninga", "daca mata se va pune cu spatele la foc, va ninge", "daca slanina lacrameaza in pod, ninge", "daca vrabiile se vor strange la un loc si vor ciripi sau vor zbura in toane, va ninge", "daca ceaunul va arde pe fund, este semn ca va ninge", "daca ciorile se vor strange gramada si vor croncani ori daca vor zbura pe sus, va ninge"...