Dietrich, în haine bărbăteşti

Marlene Dietrich, actriţa contrastelor, cea care a surprins de-a lungul carierei sale prin feminitate, reformă şi “ţinută”, atât în rolurile cinematografice, cât şi în viaţa particulară…

Realitatea Ilustrată, 16 martie, 1933

Marlene Dietrich, actriţa contrastelor, cea care a surprins de-a lungul carierei sale prin feminitate, reformă şi “ţinută”, atât în rolurile cinematografice, cât şi în viaţa particulară…

 
Marlene a dat o mică lovitură când a făcut primul său film american, “Marocco”, în care a apărut ca diseuză într’o cafenea, purtând frac şi joben. “Ce continental!”, au exclamat atunci americanii, dar surpriza a fost repede uitată. A venit apoi ultimu-i film, “Viciul blond”, în care Marlene poartă iar fracul – de data asta însă alb şi garnisit cu strasuri. Din momentul de faţă actriţa a ajuns să utilizeze îmbrăcămintea bărbătească chiar pe străzile Los Angeles-ului.

Vor avea marile luptătoare ale feminităţii mondiale o Jeanee d’Arc în persoana Marlenei Dietrich? Vor suferi oare creatorii de modă ai Parisului o înfrângere de pe urma frumoasei Marlene, în această luptă la care a pornit singură şi care va deveni poate un eveniment memorabil în istoria lumii? Va fi acest ultimatum al actriţei un “strigăt de alarmă” ce-şi va găsi răsunet pe întreaga suprafaţă a globului şi va fi ţinuta ei un drapel de libertate pentru femeile care-şi risipesc timpul şi banii pentru a se afla în pas cu moda?

Acestea sunt câteva dintre întrebările pe care oamenii de gândire ai Hollywoodului şi le-au pus în ultimele câteva săptămâni, de când Marlene Dietrich a eclipsat legenda Gretei Garbo, apărând în magazine, cafenele şi chiar la premiere în haine bărbăteşti – ajustate astfel încât să-i evidenţieze provocatoarele-i linii –, dar în orice caz haine bărbăteşti.

Ceea ce pare mai ciudat în această mişcare de reformă pe tărâmul vestmintelor este că ea a pornit de la o vedetă cinematografică, faimoasă pentru frumuseţea, feminitatea ei şi pentru frumoasele-i picioare, pe care le ascunde acum în pantalonii largi ai modei masculine. Dacă am fi văzut ideea la vreo excentrică bătrână şi urâtă, la vreuna din reformatoarele feministe ce reclamă sus şi tare drepturi egale cu ale bărbaţilor, sau la vreo femee-atlet, bogată în muşchi, dar lipsită de sex-appeal, faptul nu ne-ar fi mirat atât.

Dar ca această atitudine să fie luată de frumoasa şi languroasa Dietrich – mama de modă veche, care ar trebui să-şi aducă fetiţa lângă ea, pentru a începe să se simtă fericită, soţia căreia-i place atât de mult să pregătească domnului Sieber substanţialele mese germane, de această Dietrich care cu o etolă de pene poate lua aspectul celei mai seducătoare Lorelei din câte a înregistrat până acum banda de celuloid – ei bine e prea mult.

În cabina sa, unde se pregătia pentru turnarea unui nou film, “Song of songs”, o primă încercare fără mentorul ei Josef von Sternberg, vedeta m’a primit cu o afabilitate uimitor de feminină, mărturiseşte James Gray, cel care a descoperit-o pe Marlenei Dietrich mai feminină ca oricând. Ochii mari, de o formă minunată, erau accentuaţi de genele lungi, încărcate de rimel şi umbriţi cu creionul. Buzele mobile erau fardate cu grijă. Unghiile lungi, bine cizelate şi lăcuite, evidenţiau albeaţa catifelată a mâinilor. Părul blond, ondulat cu artă, şerpuia în jurul capului dispărând parţial sub un basc tras pe o sprânceană. Până aici, totul extrem de feminin – şi apoi, prin contrast, am observat umerii unghiulari ai costumului bărbătesc, pantofii cu vârfurile pătrate şi tocurile plate, cămăşa bărbătească şi un papilon ştrengăresc. (James Gray)

Atitudine

“Sunt sinceră în preferinţa mea pentru hainele bărbăteşti, nu le port pentru a fi senzaţională. Cred că aceste vestminte mă prind mai bine, îmi dau un sentiment de libertate şi confort. Hainele feminine îţi răpesc multă vreme şi te pun pe interminabile cumpărături. Îmbrăcămintea bărbătească se diferenţiază puţin dela un an la altul, aşa că o pot purta atât cât îmi place. Sper că vor mai încerca şi alte femei acest gen şi că-şi vor da seama de confortul lor, emancipându-le de convenţionalul şi restricţiile hainei feminine”. (Realitatea ilustrată, 16 martie 1933)