Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
A venit si luna lui Cuptor, luna soarelui si a focului, a spicelor coapte si a secerisului, a Racului ce da inapoi ca zilele de dupa solstitiu, a Leului mandru cu coama de aur. E luna ce poarta numele marelui Iulius Cezar, cel care, cu ajutorul astronomului Sosigene din Alexandria si a matematicianului roman Flavius, a introdus anul solar egiptean de 365 de zile (cu un an bisect de 366 de zile o data la patru ani), inlocuind calendarul tributar fazelor lunii, ale carui decalaje si confuzii ajunsesera sa nu mai poata fi controlate. Daca in calendarul roman inceputul acestei luni este inchinat zeului Apollo, in Calendarul Popular al romanilor, primele zile stau sub semnul Cosmandinului, precum si al unor temute divinitati ale focului. Interesant este ca intre acestea si frumosul Apollo exista nebanuite similitudini.
Cosmandinul
Intaia zi a lunii este cunoscuta sub denumirea de Cosmandin si este consacrata leacurilor babesti si ritualurilor de medicina populara. Denumirea sarbatorii este, de fapt, o contopire a numelor sfintilor Cosma si Damian, "doftori fara de arginti" sau "fara de parale", despre care se povesteste ca umblau prin lume si ii tamaduiau pe bolnavi, fara a le lua acestora vreo plata. De aceea sunt adesea invocati cand se prepara leacuri din plantele tamaduitoare si, uneori, sunt pomeniti in descantece. "Amin! Amin!/ Cosma, Damian!/ Unde purcezi,/ Codrii ciuntezi,/ Toate fantanele/ Toate izvoarele,/ De maluri,/ Si de gloduri/ Sa le curatesti,/ Sa le limpezesti,/ Lungoarea s-o izgonesti" (descantec de lingoare, consemnat de Marcel Lutic in "Timpul sacru. Sarbatorile de altadata").
La randul sau, Apollo, zeu al zilei, al luminii, al artelor si al profetiilor, era considerat si un vindecator, priceput in arta tamaduirii spirituale si trupesti. "In rugaciunile vestalinelor, Apollo se numeste de-a dreptul: Apollo medice! Lecuitor, tamaduitor (…). Pe timpul tribunalului militar, aratandu-se ciuma, la indemnul cartilor sibilice s-a votat si ridicat in dafinet (padurita de laur) templu pentru Apollo vindecatorul si dupa patru ani, la an 429 ant.Hr., s-a sfintit templul, dar ziua dedicatiunii vechi nu se stie" (Atanasie Marian Marienescu – Cultul pagan si crestin. Sarbatorile si datinile romane vechi, 1884).
Ana-Foca
De multe ori identificat cu insusi Soarele, Apollo era numit Phoebus-Apollo si venerat de romani in prima parte a lunii iulie (potrivit lui At.M. Marienescu, Sacrificiul lui Apollo avea loc in intervalul 5-13 iuie). In Calendarul popular al romanilor, patronul suprem al acestei luni este tot o zeitate solara, Santilie, cel care se preumbla pe cer intr-o trasura cu roti de foc, purtata de cai inaripati si trasneste dracii, descarcand fulgere din bici. Focul reprezinta proiectia soarelui pe pamant, este simbolul energiei vitale, al inimii, al luminii spirituale. Celebrat cu mare fast la 20 iulie, Santilie este anuntat inca de la inceputul lunii, prin zilele consacrate surorilor si fratilor sai. Astfel, 1 iulie este ziua focului si sta sub semnul unei divinitati solare, Ana-Foca, al carui nume este tot o fuziune provenita din combinarea numelor a doua sfinte crestine, Ana si Foca. Se spune ca cine respecta sarbatoarea este pazit de foc si de arsita tot anul, insa daca cineva o nesocoteste si lucreaza, devine naprasnica si razbunatoare: "E rea de trasnet si de foc. O femeie care a lucrat de Ana Foca, cand s a dus sa caute caii a fost trasnita" (Antoaneta Olteanu); "Se tine pentru boli, sa nu cada ca un foc odata peste om". (Th. Sperantia); "La Foca nu-i bine-a lucra nemica, cu nimic, ca s-aprind claile" (Pamfil Biltiu).
