Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Fiecare duminică din Postul Mare poartă o denumire şi, totodată, cuprinde două teme, două înţelesuri. “Pe de o parte, fiecare dintre ele aparţine unei succesiuni în care sunt redate ritmul şi «dialectele» duhovniceşti ale Postului. Pe de altă parte, în decursul dezvoltării istorice a Bisericii, aproape fiecare duminică a Postului a căpătat o a doua temă”, explică Alexander Schmemann în cartea “Postul Mare”.
Cea de-a doua duminică din Sfântul şi Marele Post a primit numele Sfântului Grigorie Palama în anul 1368, odată cu canonizarea Sfântului. Unul dintre cei mai mari teologi ai Bisericii Ortodoxe, Sfântul Grigorie Palama, a trărit în secolul al XIV-lea şi s-a mutat la Domnul la 14 noiembrie 1359. Biserica a rânduit ca în a doua duminică din Patruzecime Sfântul să fie prăznuit astfel încât, noi, să conştientizăm faptul că dreapta credinţă, pe care am sărbătorit-o în prima duminică a Postului mare - Duminica Ortodoxiei ( duminica Dreptei Credinţe şi a cinstirii sfintelor icoane)- , nu este o credinţă teoretică, după cum subliniază părintele Patriarh Daniel, în volumul “Foame şi sete după Dumnezeu - înţelesul şi folosul Postului” “ci este credinţa care duce la credinciosul ortodox la viaţă şi lumină veşnică”. Totodată, - se arată în lucrarea amintită - “când mărturisim şi trăim dreapta credinţă, ne luminăm sufletul şi ne curăţim de păcate prin pocăinţă, post şi fapte bune, spre a dobândi slava vieţii veşnice. Iată de ce duminica a doua a Sfântului şi Marelui Post este Duminica luminii duhovniceşti neapuse care nu se vede cu ochii trupeşti, dar care se vede cu ochii duhovniceşti când Dumnezeu doreşte ca prin harul Său să-Şi arate prezenţa Sa luminătoare, sfinţitoare şi de viaţă făcătoare. Sfântul Grigorie Palama, în scrierile sale, arată că această lumină nu este lumină de la soare, ci este lumină din interiorul sufletului care vine din relaţia noastră cu Sfânta Treime, este harul Domnului nostru Iisus Hristos Cel necreat şi veşnic, este însăşi prezenţa Lui Dumnezeu în oameni. Sfinţii se luminează din prezenţa Lui Hristos-Lumina lumii, prin lucrarea Duhului Sfânt, şi devin strălucitori, întrucât poartă în ei strălucirea luminii Lui Dumnezeu. (...) Biserica face pomenirea marelui ierarh Sfântul Grigorie Palama, teologul luminii Taborului, al luminii necreate, dar şi al luminii din inimile sfinţilor”.
Pe de altă parte, Presfinţitul Părinte Calinc Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, arată în volumul “Triodul – Golgota Pocăinţei” că “pomenirea Sfântului Grigorie Palama - în a doua Duminică a Postului Mare – este legată de cinstirea icoanelor, fiind, de altfel, o prelungire a triumfului icoanei, ca poartă harică spre Dumnezeu”.
Despre Sfântul Grigorie Palama (1296-1359), fondatorul şi susţinătorul frecvent al isihasmului, PS Părinte Calinic Botoşăneanul subliniază că “a fost atras de viaţa monahală - întocmai ca şi tatăl său Constantin, sfetnicul sau consilierul împăratului Andronic al II-lea, care s-a călugărit înainte de moarte sub numele de Constantinus – fiind iniţiat în practica «rugăciunii inimii» de mitropolitul şi scriitorul filocalic Teolipt al Filadelfiei. La numai 21 de ani (în 1317), Sfântul Grigorie Palama a devenit ucenicul marelui pustnic Nicodim Athonitul, care îşi avea chilia nu departe de Mănăstirea Vatopedu. După o experienţă duhovnicească dobândită în Lavra Sfântului Atanasie (1321), după o aspră nevoinţă în pustiul Glosia (1324), după o şedere închinată Lui Dumnezeu în Tesalonic, oraşul hirotoniei sale întru preot, dar şi după o perioadă austeră pe un munte de lângă Veria (1326), Sfântul Grigorie s-a retras împreună cu fratele său Macarie la Schitul «Sfântul Sava» din Sfântul Munte Athos, încercând să răspundă în scris marilor frământări teologice şi spirituale ale timpului. Aşa se face că, în 1335, el lucra la două tratate «Despre purcederea Sfântului Duh», ca răspuns la cele trei tratate împotriva isihasmului scrise de Varlaam, un învăţat călugăr calabrez cu o viaţă plină de ciudăţenii. Prin tratatele sale, Palama susţinea că nu este imposibil a vedea lumina necreată a dumnezeirii, una şi aceeaşi cu lumina Taborului, ea fiind o lucrare, o energie necreată de Dumnezeu, izvorâtă din Fiinţa Sa nevăzută, însă fără a fi identică cu Fiinţa însăşi. (...) Sfântul Grigorie Palama (1296-1359) rămâne teologul «energiilor divine necreate», dar şi cel care va diagnostica originea maladiilor spirituale apusene, ale căror consecinţe sunt dezastruoase curente de secularizare a vieţii bisericeşti, precum şi umanismele care au dus la totalitarismele secolului al XX-ela, cărora le-au căzut victime milioane de vieţi.”
La 13 noiembrie 1359, arhiereul Lui Hristos, teologul şi propovăduitorul harului necreat s-a mutat la Domnul, la lăcaşurile veşnice, la vârsta de 63 de ani, după doar 12 ani de arhierie. A fost canonizat în şedinţa Sinodului de la Constantinopol, din 5 aprilie 1368. Sfintele sale moaşte, făcătoare de minuni, au scăpat întregi din năpraznicul incendiu ce a cuprins în 1890 în catedrala “Sfântul Dimitrie” din Tesalonic. Ulterior, Sfintele relicve au fost mutate în Catedrala “Sfântul Nicolae” din acelaşi oraş, unde se află şi astăzi.
