“Îmi amintesc că mă scufundam într-o groapă, dar groapa nu exista, şi asta era cumplit..."
“Îmi amintesc că mă scufundam într-o groapă, dar groapa nu exista, şi asta era cumplit. Dacă ar fi fost o groapă, încă tot s-ar fi putut suporta, dar nu era nimic, şi în aceste împrejurări groapa echivala cu o speranţă. Despărţirea de lumină apare ca insuportabilă, căci întunericul e parcă şi mai îngrozitor ca moartea. O moarte scăldată în lumină ar fi un lucru aproape acceptabil. Măcar lumina să nu dispară... îmi spuneam în acele clipe îngrozitoare. Poate însă că nu există o singură moarte, care ne seceră în egală măsură pe toţi, poate fiecare are moartea pe care o merită...”
Citește pe Antena3.ro