x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Joi 7 august 2008

Joi 7 august 2008

07 Aug 2008   •   00:00

Este a 7-a zi a Postului Adormirii Maicii Domnului. Au mai ramas 7 zile



Este a 7-a zi a Postului Adormirii Maicii Domnului. Au mai rămas 7 zile

Este ziua 220 a anului

Au mai rămas 146 de zile

Soarele

Răsare la 6:09

Apune la 20:32

Luna

Răsare la 12:57

Apune la 22:56

Primul pătrar (Luna în creştere)

8 august

Lună plină

17 august

Ultimul pătrar (Luna în descreştere)


24 august

Lună nouă

30 august

Sărbătoare creştină

Sfînta Teodora de la Sihla s-a născut pe la jumătatea secolului al XVII-lea, în satul Vînători-Neamţ. Ajungînd la vîrsta rînduită, a fost căsătorită de părinţi împotriva voinţei ei cu un tînăr evlavios din Ismail. Neavînd copii, sufletul Teodorei ardea de dorinţa unei vieţi cu totul curate, închinate numai lui Dumnezeu. Soţul ei s-a călugărit în Schitul Poiana Mărului, sub numele de Eleodor. Aşa a binevoit Dumnezeu să-i povăţuiască pe amîndoi pe calea sfinţeniei şi a mîntuirii. Astfel a ajuns fericita Teodora vieţuitoare la Schitul Sihla, unde un sihastru milostiv i-a oferit chilia sa drept adăpost, nu departe de schit şi de peştera care îi poartă numele pînă astăzi.

Calendar creştin-ortodox

Sf. Cuv. Teodora de la Sihla; Sf. Sfinţit Mucenic Narcis, Patriarhul Constantinopolului

Calendar romano-catolic

Sf. Sixt al II-lea şi însoţitorii săi, mucenici; Sf. Caietan, proroc

Calendar greco-catolic

Sf. Domeţiu, călugăr, mucenic

Calendar de post

1 V Scoaterea Sf. Cruci; Sf. 7 Mc. Macabei (Începutul Postului Adormirii Maicii Domnului)

2 S Aducerea moaştelor Sfîntului Întîiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan; Binecredinciosul Împărat Justinian cel Mare

3 D Cuviosul Isaachie, Dalmat şi Faust; Sf. Mironosiţă Salomeea

4 L Sf. 7 tineri din Efes; Aducerea moaştelor Cuv. Mc. Evdochia

5 M Înainteprăznuirea Schimbării la Faţă a Domnului; Cuv. Ioan Iacob de la Neamţ

6 M = Schimbarea la Faţă a Domnului (Pobrejenia)  (Dezlegare la peşte)

7 J = Cuv. Teodora de la  Sihla; Sf. Mc. Narcis, Patr. Ierusalimului

8 V Sf. Emilian Mărt. Ep. Cizicului; Sf. Miron, Ep. Cretei

9 S Sf. Ap. Matia; Sf. 10 Mc. Mărt. pentru icoana lui Hristos; Sf. Mc. Antonin

10 D Sf. Mc. Arhid. Lavrentie; Sf. Mc. Xist, Ep. Romei şi Ipolit;

11 L = Sf. Mc. Nifon, Patriarhul Constantinopolului; Sf. M. Mc. Evplu, arhid.

12 M Sf. Mc. Fotie, Anichit, Pamfil şi Capiton

13 M Mutarea moaştelor Cuv. Maxim Mărturisitorul; Cuv. Dositei (Odovania Praznicului Schimbării la Faţă)

14 J Înainteprăznuirea Adormirii Maicii Domnului; Sf. Prooroc Miheia (Prohodul Maicii Domnului)

Proverbul zilei:


“Nu judeca, ca să nu fii judecat”

“Proverbele Românilor”, Iuliu A. Zanne/Ed. Scara

S-a întîmplat azi


În România


1947 – Adunarea Deputaţilor adoptă Legea pentru desfiinţarea şi interzicerea organizaţiilor de tip fascist, profascist sau terorist, militare sau paramilitare; Legea pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de crime de război sau împotriva păcii şi umanităţii; Legea pentru perceperea şi în mărfuri a impozitelor, taxelor şi amenzilor datorate statului de industriaşi şi de comercianţi;

1970 – Inaugurarea, la Iaşi, a “Casei Dosoftei”, sediul Secţiei de literatură română veche a Muzeului Literaturii din Iaşi;

2000 – Semnarea de PNŢCD, UFD şi FER a protocolului de înfiinţare a unei noi alianţe politice de centru-dreapta, Convenţia Democrată Română 2000 (CDR 2000), avînd drept scop prezentarea de liste parlamentare comune la alegerile din noiembrie 2000 şi susţinerea unui candidat unic la preşedinţie.

În lume


1960 – Proclamarea independeţei Coastei de Fildeş;

1998 – Atentatele cu bombe de la ambasadele americane din Nairobi (Kenya) şi Dar es Salaam (Tanzania), care au omorît 224 de oameni şi au rănit mai mult de 4.500.

Născuţi la 7 august


1960 – David Duchovny, actor;

1975 – Charlize Theron, actriţă.

Credinţe populare, tradiţii, semne

Oamenii se puteau scălda în apa rîurilor şi a lacurilor într-o perioadă bine precizată în Calendarul popular: era deschisă de Sîngiorz (23 aprilie) şi închisă de Schimbarea la Faţă sau Probejenie (6 august). În acest interval de 105 zile spălau şi femeile rufele şi lîna oilor la rîu. Tradiţia spune că la Probejenie, cînd apele sînt “spurcate de cerb, care îşi face nevoile în rîu” şi încep să se răcească, iar ursul, asemănător omului, încetează să se mai scalde, cum îi e obiceiul, în scăldătoare (Moldova, Muntenia, Oltenia, Banat). Spre deosebire de apa neîncepută folosită la scaldele rituale din ciclul familial (scalda după naştere şi după botez a copilului, scalda lăuzei, scalda mortului) şi din ciclul calendaristic (scalda fetelor şi nevestelor cu homan la Sîntoader, în pajiştile înflorite la Sînziene şi altele), românii credeau şi în valoarea practică şi magică a apei începute, a apei sfinţite, a apei zăcute (din fîntînile părăsite), a apei de leac, numită, local, clocită sau puturoasă, a apei vii şi altele. În ceea ce priveşte ultimul tip, apa vie, aceasta s-ar găsi la marginea pămîntului.

Profesor Ion Ghinoiu

×
Subiecte în articol: calendar august