"La mulţi ani, Sorin Opescu!"

Povestea lui Sorin Oprescu continuă
Sorin Oprescu împlineşte astăzi 61 de ani. Jurnalul Naţional îi urează "La multi ani!"
"Pentru că sunt de părere că trebuie să-i iubim şi să-i preţuim pe oameni cât sunt în viaţă şi nu după ce au plecat dintre noi, l-am rugat pe directorul Jurnalului Naţional, Marius Tucă, să fie de acord că eseul de ziua lui Sorin Oprescu să fie altfel, de această dată. Să-mi permită mie, consultantului dumnealui în comunicare, să vă spun dumneavoastră, cititorilor, de ce este special Sorin Oprescu.

O să vorbim despre omul din spatele poveştii şi despre sufletul din spatele măştii. Aşa că, vă rog să-l priviţi o clipă prin ochii mei.
L-am cunoscut pe Sorin Oprescu pe vremea când era director al Spitalului Universitar. Eu eram un jurnalist care-l bagă în sperieţi, iar dumnealui un director care-şi iubea spitalul, ca pe propriul copil. Ne-am plăcut din prima clipă, pentru pasiunea cu care fiecare-şi apară ce avea mai de preţ: profesia. Doctorul, chirurgul Oprescu luptă pentru bolnavii lui cu fiecare respiraţie petrecută între zidurile Spitalului Universitar. Şi am simţit asta, ca orice jurnalist prieten al doctorului, ani la rând. I-am trimis pentru tratament pe-ai mei de acasă, dar şi prieteni, colegi, părinţi şi fraţi ai colegilor. Într-o zi, în timp ce îl aşteptam în biroul de director, i-am mâncat trei sferturi din cozonacul pe care l-am găsit pe masă. A intrat, s-a uitat atent la mine şi cu un zâmbet şiret mi-a spus «Măi fetiţă, tu eşti gravidă!» «Ei da, de unde idea asta?». «Păi cum ai putea tu, aşa o slăbătură, să înghiţi un cozonac întreg altfel?» M-a interogat ca un doctor priceput ce este, m-a consiliat şi m-a «obligat» să nasc în maternitatea Spitalului Universitar, pe care tocmai o renovase. Mi-a prezentat-o cu toată dragostea de care e capabil un părinte şi bine am făcut că l-am ascultat.

Sorin Oprescu este omul care, cand îl suni şi îi spui că ai o problemă, răspunde «Unde să vin?». Este singurul colaborator pentru care am telefonul deschis la orice oră din zi sau din noapte. Dar este şi cel care, atunci când îl anunţ că mi-am luat concediu sau un week-end liber, nu mă sună. Este singurul meu prieten care, fără orgolii masculine, atunci când mă aflam într-o situaţie grea, a ţinut legătura permanent cu soţul meu. Este genul de om care nu intră în spaţiul celuilalt, îi respectă intimitatea, arătându-i totodată că îi este aproape, că se poate baza pe el. 

E omul care încă mai ştie să asculte, în ciuda programului infernal pe care îl are. Dacă acceptă o întâlnire, atunci poţi fi sigur că în cele 15-30 de minute convenite, este numai al tău. Nu merge la nici o discuţie cu telefonul în mână, aruncându-i priviri disperate gen «acum, când te ascult pe tine, ce ratez?». Nu trece pe lângă oameni fără să-i vadă, fără să-i salute, să le strângă mâna sau fără să le pupe pe frunte pe doamnele mai în vârstă pe care le alintă «mămăiţele mele», chiar dacă asta-i dă uneori peste cap întreg programul.

Este genul de primar care-şi începe audienţele la 11,00 şi le termină seara, târziu. Fără să mănânce, fără să fumeze, fără să-i întrerupă pe cei care i se plâng, chiar dacă aceştia, nevorbiţi, repetă acelaşi lucru de mai multe ori. Sorin Oprescu nu calcă pe cadavre. Este omul care îşi apostrofează echipa dacă îl presează să facă lucruri care ar putea afecta pe cineva.

Este bunicul care-şi veghează nepoţii de departe, cu încredere în calităţile de părinte ale fiului său. Trăieşte însă cu regretul că misiunea lui de a face bine, în general, l-a împiedicat să se dedice familiei, în particular. 

Sorin Oprescu, la 61 de ani, poate fi considerat un om împlinit. Dar eu ştiu că încă nu este. Mai are multe de făcut: o sală polivalentă, drumuri mai bune, şcoli mai curate, să-i ajute pe oamenii aflaţi în nevoie, să adune câinii de pe străzi, să construiască un spital universitar, după modelul vienez AKH. Acesta este unul dintre visele lui Sorin Oprescu: condiţii de tratament de excepţie pentru bolnavii din România. Şi nu se va opri aici. Povestea lui Sorin Oprescu continuă. La mulţi ani, doctore!"