x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Luni 13 decembrie 2010

Luni 13 decembrie 2010

12 Dec 2010   •   17:20

Ziua tipografului
Este ziua 347 a anului ● Au mai rămas 18 de zile
Este a 29-a zi a Postului Crăciunului ● Au mai rămas 11 zile

Soarele
Răsare la 7:43 ● Apune la 16:36

Luna
Răsare la 11:59
● Primul pătrar (Luna în creştere) 13 decembrie ● Lună plină 21 decembrie ● Ultimul pătrar (Luna în descreştere) 28 decembrie ● Lună nouă 5 ianuarie

Sărbătoare creştină: Sf. Ier. Dosoftei, Mitr. Moldovei; † Sf. M. Mc. Evstratie, Auxenţie, Evghenie, Mardarie şi Orest; Sf. Mc. Lucia fecioara
Sfânta Muceniţă Lucia era din Siracu­za Siciliei şi era logodită. Îm­bolnăvindu-se mama ei, a plecat cu ea la Catana, ca să se roage Sfintei Muceniţe Agata. Când a ajuns la Catana a văzut în vis pe Sfânta Agata. Aceasta i-a făgăduit mamei ei tămăduire de boală, iar ei i-a vestit mai dinainte suferinţe muceniceşti pentru Hristos. După însănătoşirea mamei sale, Sfânta Lucia a împărţit toate averile sale săracilor şi era gata să mărturisească pe Hristos. Fiind pârâtă de logodnicul ei, a fost dusă înaintea lui Pashasie, domnul cetăţii, care a poruncit să fie dusă într-o casă de desfrâu. Prin harul lui Hristos însă a rămas curată. În cele din urmă, i-au taiat capul cu sabia.

Credinţe populare, tradiţii, semne
Complexul sculptural de la Târgu-Jiu a fost creat de Brâncuşi sub cerul liber, precum templele civilizaţiilor preistorice. Prin desfăşurarea orizontală a componentelor sale de la răsărit la apus, este marcat drumul străbătut de om între naştere şi moarte. Momentele de criză ale existenţei umane, naşterea, căsătoria şi moartea, sunt indicate de câte un templu miniatural: Masa Tăcerii, Poarta Sărutului şi Coloana Infinită. Asemănător Mesei Ursitoarelor, la care ursesc Ursitoarele nou-născutul în a treia zi după naştere, Masa Tăce­rii este oracolul la care s-a ursit soarta unui neam întreg. De la masa desti­nului amplasată de Brâncuşi pe malul Jiului, lângă "Apa curgătoare/ Înapoi ne­întorcătoare" a sufletului, se des­făşoară, de la est la vest, pe o lun­gime de 1.653 m, veacul omului de câteva decenii. (Profesor Ion Ghinoiu) 

S-a întâmplat azi
În România
● 1908 – I.I.C. Brătianu, şeful ad-interim al Guvernului român, salută în Parlament proclamarea independenţei Bulgariei (22 septembrie 1908) şi precizează în acelaşi timp atitudinea României faţă de criza internaţională determinată de anexarea Bosniei şi Herţegovinei de către monarhia habsburgică: neangajare într-un eventual conflict armat, susţinerea statu-quo-ului teritorial şi a păcii în Balcani;
● 1918 – Puternică manifestaţie muncitorească la Bucureşti, pe Calea Victoriei, în faţa Teatrului Naţional, reprimată sângeros (peste 100 de morţi şi câteva sute de răniţi). Re­presiunea sângeroasă este urmată de un val de arestări în rândurile con­ducă­torilor muncitorimii, în ge­neral, şi ai partidului socialist, în special;

În lume
● 1941 – Al doilea război mondial: Ungaria şi România declară război Statelor Unite;
● 1974 – Malta devine republică.

Născuţi la 13 dec.
● 1886 – Nae Leonard, tenor (m. 1928);
● 1900 – Ionel Perlea, compozitor şi dirijor (m. 1970).

×