Este ziua 362 a anului - Au mai rămas 3 zile
Soarele
Răsare la 7:51
Apune la 16:43
Luna
Răsare la 13:25
Apune la 4:08
Lună plină
2 ianuarie
Ultimul pătrar (Luna în descreştere)
9 ianuarie
Lună nouă
16 ianuarie
Primul pătrar (Luna în creştere)
23 ianuarie
Proverbul zilei:
"Limba dulce mult aduce"
"Proverbele Românilor", Iuliu A. Zanne/Ed. Scara
Sărbătoare creştină: Sf. 20.000 de Mc. arşi în Nicomidia
Astăzi, Biserica îi sărbătoreşte pe cei 20.000 de mucenici care au ars în Nicomidia. După ce împăratul Maximian s-a întors biruitor din lupta împotriva etiopienilor, a vrut să aducă jertfe de biruinţă idolilor. De aceea a trimis scrisori pretutindeni, ca să vină toţi în Nicomidia să se închine zeilor acolo. Sfântul Antim, episcopul Nicomidiei, a adunat în biserica lui tot poporul lui Hristos, pentru că era atunci sărbătoarea Naşterii lui Hristos, şi i-a învăţat adevărata credinţă. Maximian, aflând, a poruncit să pună în jurul bisericii lemne uscate, să le aprindă şi să ardă pe creştini. Aşa s-au săvârşit toţi. Prin harul lui Dumnezeu, Sfântul Antim a scăpat nevătămat, ca să fie de folos şi altora. După ce a fost mult chinuit, s-a mutat la Hristos.
Credinţe populare, tradiţii, semne
Parodia înmormântării Anului Vechi şi a renaşterii Anului Nou, care se organiza pe Valea Someşului de cetele de feciori la data de 28 decembrie, se numea îngropatul Crăciunului. Feciorii, adunaţi la casa jocului, alegeau pe cel care va interpreta rolul Crăciunului mort. Acesta era aşezat pe o scară de lemn şi acoperit pentru a nu fi recunoscut. În timp ce mortul este condus la râu, pe ultimul drum, cortegiul funerar cântă morţeşte (jeleşte), popa slujeşte, cantorul dă răspunsuri la ectenii, iar lăutarii cântă ca la înmormântările tinerilor necăsătoriţi. La produc (copcă în gheaţa râului), după ce i se luau iertările şi i se dezlegau păcatele, mortul era aruncat de pe scară pe gheaţă. În acel moment, Crăciunul mort renăştea şi se ridica în picioare pentru a fi văzut de întreaga asistenţă. (Profesor Ion Ghinoiu)
Click istoric
Astăzi se împlinesc 12 ani de la moartea pictorului Corneliu Baba. Născut în 1906, urmează Facultatea de Litere şi Filozofie şi, în paralel, Academia de Arte Frumoase din Bucureşti. Printre distincţiile primite se numără Medalia de aur la Expoziţia internaţională de ilustraţie de carte - Leipzig, maestru emerit al artei, membru de onoare al Academiei de Artă a URSS, artist al poporului din România etc. Premiile şi expoziţiile au continuat să se acumuleze conducându-l spre o expoziţie personală la New York în 1970 şi aducându-i decoraţia Steaua Roşie în 1971. Cu puţin timp înainte de moartea sa, Baba şi-a publicat memoriile, "Notele unui artist din Europa de Est". A primit postum premiul de excelenţă al Fundaţiei Culturale Române.
S-a întâmplat azi
În România
1922 - Se înfiinţează la Cluj Partidul Maghiar, prin fuziunea Partidului Naţional Maghiar cu Partidul Popular Maghiar, cu o compoziţie socială extrem de eterogenă. În decursul anilor a cunoscut numeroase disidenţe. Acreditând ideea că drepturile minorităţii maghiare nu sunt respectate, promovează o politică de cultivare a sentimentelor naţionalist-şovine şi de critică permanentă a politicii interne şi externe a României. Îşi încetează oficial existenţa în martie 1938, dar îşi continuă activitatea sub numele de Comunitatea Maghiară, care în ianuarie 1939 aderă la Frontul Renaşterii Naţionale.
În lume
1836 - Spania recunoaşte independenţa Mexicului;
1895 - În cafeneaua "Grand Café" din Paris are loc prima proiecţie de film, realizată de fraţii Lumière.
Născuţi la 28 decembrie
1903 - Nicolae Kirculescu, compozitor (m. 1985);
1979 - Claudia Presecan, fostă gimnastă.
Citește pe Antena3.ro