x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Luni 9 februarie 1989

Luni 9 februarie 1989

de Roxana Vintila    |    09 Feb 2009   •   00:00

Este ziua 40 a anului ● Au mai rămas 325 de zile



Soarele
Răsare la 7:24 ● Apune la 17:36


Luna
Răsare la 17:37 ● Apune la 7:10

● Lună plină 9 februarie ● Ultimul pătrar (Luna în descreştere) 16 februarie ● Lună nouă 25 februarie ● Primul pătrar (Luna în creştere) 4 martie

Sărbătoare creştină:
Sf. Mucenic Nichifor; Sf. Mucenici Marcel şi Pangratie; Odovania Praznicului Întâmpinării Domnului
Creştinii îl prăznuiesc astăzi pe Sfân­tul Nichifor. Acesta era din Antiohia cea mare a Siriei. Era prieten cu un preot, Saprichie, şi mulţi îi socoteau fraţi pentru că se înţelegeau atât de bine. Vrăjmaşii au sădit însă între ei ura, dar Nichifor, văzând că greşise fa­ţă de prietenul său, a mers să-i ceară iertare. Când Saprichie a fost prins de slujitorii idolilor şi supus la multe chi­nuri, Sfântul Nichifor a trimis la el mijlocitori, cerându-i iertare, dar aceş­tia nu au voit să asculte. Atunci Sfân­tul Nichifor şi-a mărturisit şi cre­dinţa şi a fost omorât în locul lui Saprichie.

Click istoric

Astăzi se împlinesc 128 de ani de la moartea scriitorului Fiodor Dostoievski, una dintre cele mai mari figuri ale literaturii ruse. S-a născut în 1821 la Moscova. La 28 de ani este arestat şi condamnat la moarte pentru propagandă împotriva ţarului Nicolae I. Pedeapsa i-a fost comutată la deportare în Siberia şi a petrecut patru ani în muncă silnică. În 1860 revine în Saint Petersburg. Patru ani mai târziu este devastat de moartea soţiei sale, urmată la scurt timp şi de cea a fratelui său. Urmează o perioadă de depresie, în care cade pradă jocurilor de noroc. În 1867 se recăsătoreşte cu o dactilografă de 19 ani, Anna Snitkina, începând scrierea marilor sale romane.

S-a întâmplat azi

În România
1900 – Are loc în Sala "Liedertafel", din Bucureşti, banchetul oferit de "tineretul liberal" şi de "generoşi" în cinstea lui D.A. Sturdza, şeful Partidului Liberal.
1944 – Acord economic româno-german privind modalităţile de achitare de Reich a produselor furnizate armatei germane din România.

În lume
1934 – Semnarea la Atena, de reprezentanţii României, Iugoslaviei, Greciei şi Turciei, a Pactului Înţelegerii Balcanice (cu un protocol şi o anexă secretă). Statele semnatare "îşi garantează mutual securitatea frontierelor balcanice" şi "îşi iau obli­gaţia de a nu întreprinde nici o acţiune politică faţă de alt stat balcanic nesemnatar al Pactului fără avizul mutual prealabil al celorlalţi semnatari ...".

Născuţi la 9 februarie

1943 – Joe Pesci, actor;
1945 – Mia Farrow, actriţă.

Credinţe populare, tradiţii, semne
"Iarba fierului" (fiarelor) este o plantă fictivă invocată de răufăcători să înmoaie metalul şi să deschidă lacătele de fier. Ea ar creşte pe terenuri greu accesibile, de obicei în locuri bântuite de incendii. Noaptea străluceşte ca Soarele (ca aurul, ca lumânarea aprinsă), iar, peste zi, e veşnic înrourată. Pentru că intră în pământ la vederea oamenilor este greu de găsit. Dimineaţa, când răsare soarele, picură sânge din ea, lăsând pete roşii pe pământ. După o legendă culeasă din zona Oraviţei, "iarba fiarelor" are trăsături umane. Dacă e aruncată în apă, cade la fund, ca omul, sau, dacă pluteşte precum celelalte plante, merge împotriva curentului. Este descoperită prin diferite vicleşuguri: se trage prin iarbă o sfoară pe care sunt legate lacăte de fier. (Profesor Ion Ghino­iu)

×
Subiecte în articol: calendar