x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Marti 18 aprilie 2006

Marti 18 aprilie 2006

18 Apr 2006   •   00:00

Este ziua 108 a anului
Au mai ramas 257 de zile

PROVERBUL ZILEI
" Unul croieste si altul coase" - arata grabnica lucrare.

"Proverbele Romanilor", Iuliu A. Zanne, vol. I, Editura Scara, Asociatia Romana pentru Cultura si Ortodoxie, Bucuresti
SOARELE

  • Rasare la 6:27
  • Apune la 20:03

  • LUNA
  • Rasare la 0:39
  • Apune la 8:44

  • Ultimul patrar (Luna in descrestere) 21 aprilie
  • Luna noua 27 aprilie
  • Primul patrar (Luna in crestere) 5 mai
  • Luna plina 13 mai
  • ZODIA
    Berbec (21 martie - 20 aprilie)

    CALENDAR CRESTIN-ORTODOX
  • Cuv. Ioan, ucenicul Sf. Grigorie Decapolitul; Sf. Cosma episcopul (Denie)
  • CALENDAR ROMANO-CATOLIC
  • Sf. Amedeo, mucenic; Elefterie, mucenic
  • CALENDAR GRECO-CATOLIC
  • Sf. Ioan, cuvios; Liturghia Inaintesfintitelor. Denia Mirelui
  • SARBATOARE CRESTINA
    Este ultima saptamana a Postului Pastilor, numita Saptamana Patimilor. Saptamana Mare are menirea impartasirii chinurilor lui Iisus, in fiecare zi savarsindu-se slujba deniilor, care evidentiaza momentele dramatice legate de Patimile si Jertfa lui Hristos. Ieri a fost "Lunea plangerii fariseilor". Astazi este o zi foarte importanta, considerata a pildelor si a controverselor. Iisus tine Predica de pe Muntele Maslinilor, prevestind distrugerea Templului din Ierusalim, evenimentele lumii viitoare si propria Inviere. Bunul Iisus dezvaluie taina dreptei judecati, rasplata sau osanda, dupa implinirea sau neimplinirea poruncilor.

    S-A INTAMPLAT AZI

    In Romania

  • 1848 - Prima adunare politica a romanilor transilvaneni la Blaj, pe Campia Libertatii ("Adunarea din Duminica Tomii"), la care se hotaraste convocarea, pentru 3 mai, a unei mari adunari populare la Blaj. Printre fruntasii participanti la aceasta adunare: S. Barnutiu, Avram Iancu, Alexandru Papiu-Ilarian, I. Buteanu;
  • 1972 - Plenara CC al PCR la care, intre altele, s-a aflat pe ordinea de zi si informarea cu privire la compozitia si miscarea cadrelor din nomenclatura organelor de partid si de stat. Cu acest prilej, Nicolae Ceausescu precizeaza ca rotarea cadrelor si a functiilor va deveni un principiu de baza al politicii partidului, ceea ce insemna de fapt ca demnitarii statului si activistii de toate gradele deveneau dependenti tot mai mult de bunul plac al secretarului general al partidului, fiind impiedicati in acest fel sa-si constituie o baza proprie de putere.

    In lume

  • 1518 - Bona Sforza este incoronata regina a Poloniei;
  • 1946 - Liga Natiunilor este dizolvata oficial;
  • 1955 - A murit Albert Einstein, fizician german. Laureat al Premiului Nobel pentru Fizica (n. 1879).
  • NASCUTI LA 18 aprilie
  • 1952 - Actorul Eugen Cristea;
  • 1968 - Vlad Petreanu, redactor-sef stiri Antena 1 si Antena 3.
  • CALENDAR DE POST

    Saptamana 17-23 aprilie

  • 17 L Sf. Sfintit Mc. Simeon, Ep. Persidei; Cuv. Acachie, Ep. Melitinei (Denie); Sapt. Mare;
  • 18 M Cuv. Ioan, ucenicul Sf. Grigorie Decapolitul; Sf. Cosma ep. (Denie);
  • 19 M Cuv. Ioan de la Lavra Veche; Sf. Sfintit Mc. Pafnutie (Denie) Iisus este uns cu mir;
  • 20 J (†) Sf. Teotim, Ep. Tomisului; Cuv. Teodor Trihina (Denia celor 12 Evanghelii); Cina cea de taina. Rugaciunea din Ghetzimani. Tradarea lui Iuda. Prinderea lui Iisus;
  • 21 V Sf. Sfintit Mc. Ianuarie ep.; Sf. Mc. Alexandra imparateasa (Denia Prohodului Domnului. Zi aliturgica); Iisus in fata arhiereilor. Iisus si Pilat. Rastignirea lui Hristos. Post negru;
  • 22 S Cuv. Teodor Sicheotul, Ep. Anastasiopolei (dezlegare la vin si la untdelemn). Ultima zi de post;
  • 23 D (†) Invierea Domnului (Sfintele Pasti); (†) Sf. Mare Mc. Gheorghe, Purtatorul de biruinta.
  • CREDINTE POPULARE, TRADITII, SEMNE
    Uneltele Mortii care sfarma in fasa spiritul graului sunt rasnita si moara. Pentru a deveni paine sau colac, alimente sacre care poarta adesea nume de sfinti (Craciun, Arhangheli, Sfinti, Sfintisori etc.), spiritul graului trebuie eliberat prin zdrobirea violenta a bobului in particule minuscule in piua si, mai tarziu, la rasnita si moara. Intre spartul bobului de grau cu dintii si macinatul lui la moara, omul a parcurs un impresionant proces tehnologic si spiritual. Omul a inventat mai intai piua, instalatie preistorica care, asemanator tehnicii semanatului cu batul sau cu parul, este o transpunere tehnica a reflexului innascut al instinctului sexual. Miscarea circulara a pietrelor de moara este dedusa de tehnologi din miscarea arhetipala de du-te-vino a pisalogului in piua de pisat seminte. Moara si lacul morii aveau semnificatie malefica. Acolo apareau moroii, strigoii si alte fantome, acolo sau cu produse furate de acolo se prindeau farmecele si descantecele. Moara, altarul de piatra pe care este jertfit spiritul graului, era oprita, in unele sate, cand aparea pe cer (se nastea) Luna Noua si in ziua de Blagovestenie, ziua zamislirii Pruncului Iisus in pantecele Fecioarei Maria. Semnificatia funerara a morii este amintita si de zicala auzita frecvent la inmormantari: "La rand ca la moara", care a avut initial sensul de raboj, rand, evidenta a oamenilor la moara. Functia preistorica de altar a pietrelor de moara a fost intuita de Brancusi cand le-a asezat sub forma de masa in monumentul comemorativ de la Targu-Jiu. (Profesor Ion Ghinoiu)
    ×
    Subiecte în articol: calendar aprilie iisus moara