x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Marţi 29 decembrie 2009

Marţi 29 decembrie 2009

de Ramona Vintila    |    29 Dec 2009   •   00:00

Este ziua 363 a anului - Au mai rămas 2 zile



Soarele
Răsare la 7:51
Apune la 16:44

Luna

Răsare la 14:11
Apune la 5:21

Lună plină
2 ianuarie

Ultimul pătrar (Luna în descreştere)
9 ianuarie

Lună nouă
16 ianuarie

Primul pătrar (Luna în creştere)
23 ianuarie


Proverbul zilei:

"Mai bine mâncare puţină decât boală lungă"

"Proverbele Românilor", Iuliu A. Zanne/Ed. Scara


Sărbătoare creştină:
Sf. 14.000 de prunci ucişi din porunca lui Irod; Cuv. Marcel


Astăzi sunt pomeniţi cei 14.000 de prunci ucişi de Irod. Urmând steaua care vestea Naşterea lui Iisus, cei trei magi trec graniţa spre Bethleem, dar, în graba lor, îl neglijează pe Irod. Acesta se simte batjocorit de ei, pentru că nu i s-au închinat şi nici nu i-au vestit despre Prunc. Temându-se ca nu cumva Iisus să-i ia tronul, fără să ştie că Împărăţia lui Hristos nu-i din lumea aceasta, Irod a poruncit gărzii sale să-i ucidă pe toţi pruncii până la 2 ani care se aflau în Bethleem în acele vremuri, în speranţa că printre aceştia se află şi viitorul împărat prorocit al iudeilor. Planul lui a dat greş; un înger al Domnului i-a sfătuit pe Iosif şi Maria să plece spre Egipt fără întârziere.


Credinţe populare, tradiţii, semne


Buhaiul este un obicei agrar structurat după modelul colindelor, practicat la Anul Nou, sinonim cu Pluguşorul. Buhaiul, denumire populară a taurului, a fost, înainte de apariţia creştinismului, unul din substitutele zoomorfe ale zeului trac Dionysos şi ale zeului iranian Mithra, jertfit în ziua de 25 decembrie. Cu acest instrument se imita, în timpul colindatului, răgetul taurului. Prin trecerea părului de cal printre degetele umezite se obţine un sunet grav, ciudat şi nemuzical, care aminteşte de mugetul sau răgetul taurului înfuriat. Instrumentul şi glasul acestuia păstreaza amintirea scenei sângeroase când era jertfit taurul, substitut al zeului Dionysos şi al zeului Mithra, peste care creştinismul a suprapus Naşterea Domnului Iisus. (Profesor Ion Ghinoiu)


Click istoric


La 29 decembrie 1933 a fost asasinat prim-ministrul Ion G. Duca (care îi succedase la şefia PNL lui Vintilă Brătianu). I.G. Duca se deplasase la Sinaia pentru a-i comunica regelui rezultatele alegerilor şi a discuta diferite probleme de stat. În seara acelei zile, pe peronul gării din Sinaia, în timp ce aştepta trenul spre Bucureşti, prim-ministrul a fost ucis cu patru gloanţe de revolver. Asasinii erau legionarii Nicolae Constantinescu, Ion Caranica şi Doru Belimace. La 5 aprilie 1934, cei trei sunt condamnaţi de Tribunalul Militar la muncă silnică pe viaţă. Acelaşi tribunal îi achită pe conducătorii Gărzii de Fier (dizolvată de Guvernul liberal la 10 decembrie 1933), în frunte cu Corneliu Zelea Codreanu.


S-a întâmplat azi

În România

1910 - Demisia Guvernului liberal, condus de I.I.C. Brătianu (motivată de încheierea activităţii legislative); se formează un guvern conservator, în frunte cu P.P. Carp;

1918 - Decret-lege prin care se hotărăşte ca locuitorii României, majori, fără deosebire de religie, se vor bucura de toate drepturile cetăţeneşti şi vor putea să le exercite dacă vor face dovada că sunt născuţi în ţară şi nu sunt sau n-au fost supuşi unui stat străin;

1937 - Sunt excluşi din PNŢ Armand Călinescu şi alţi trei fruntaşi naţional-ţărănişti care acceptaseră intrarea în Guvernul Goga-Cuza.

În lume

1926 - Moare Rainer Maria Rilke, unul dintre cei mai importanţi poeţi de limba germană din prima jumătate a secolului al XX-lea (n. 1875).

Născuţi la 29 decembrie

1709 - Împărăteasa Elisabeta a Rusiei (m. 1762);

1938 - Jon Voight, actor.

×
Subiecte în articol: calendar