x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Marti 31 octombrie 2006

Marti 31 octombrie 2006

de Violeta Cristea    |    Ramona Vintila    |    31 Oct 2006   •   00:00
Ziua Internationala a Marii Negre Este ziua 304 a anului
Au mai ramas 61 de zile

SOARELE
  • Rasare la 7:53
  • Apune la 18:08

    LUNA
  • Rasare la 15:41
  • Apune la 1:01
  • Luna plina 5 noiembrie
  • Ultimul patrar (Luna in descrestere) 12 noiembrie
  • Luna noua - 20 noiembrie
  • Primul patrar (Luna in crestere) - 28 noiembrie
  • SARBATOARE CRESTINA
    Astazi sunt praznuiti Sfintii Apostoli Stahie, Amplie, Urban, Aristobul si Narcis. Dintre acesti cinci sfinti apostoli, Sfantul Stahie a fost numit episcop al Vizantiei de Apostolul Andrei si a zidit si biserica din Arghiropol, la care se adunau o multime de crestini pentru a slavi numele Domnului. Sfantul Aristobul a ajuns episcop al Iracliei si a adus pe multi la credinta lui Hristos. Sfintii Amplie si Urban au fost numiti si ei episcopi de Apostolul Andrei. Pentru marturisirea in Iisus au fost omorati de iudei si de elini. Narcis, fiind facut episcop al atenienilor si in multe feluri fiind chinuit, si-a dat si el sufletul lui Dumnezeu.

    CALENDAR CRESTIN-ORTODOX
  • Sf. Apostoli: Stahie, Amplie, Urban, Aristobul si Narcis
  • CALENDAR ROMANO-CATOLIC
  • Sf. Urban, mucenic
  • CALENDAR GRECO-CATOLIC
  • Sf. Stahis, Apelle, Ampliu, Urban, Aristobul si Narcis, apostoli; Sf. Epimah, mucenic
  • PROVERBUL ZILEI
    "Falitul nu face plati"

    "Proverbele Romanilor", Iuliu A. Zanne, vol. I, Editura Scara, Asociatia Romana pentru Cultura si Ortodoxie, Bucuresti

    Scorpion (23 octombrie - 21 noiembrie)

    S-A INTAMPLAT AZI
    In Romania
  • 1784 - Adunarea de la biserica din Mesteacan. Crisan comunica taranilor veniti din Zarand, Hunedoara si Muntii Abrudului ca Horea a fost imputernicit de Iosif al II-lea sa-i conduca la Alba-Iulia pentru a deveni graniceri si ca sarcinile iobagilor au fost reduse. Taranii hotarasc sa plece la Alba-Iulia, si-si fixeaza locul de adunare la Curechiu;
  • 1871 - Se inaugureaza Uzina de gaz aerian de la Filaret, construita sub conducerea lui Alfred Paul Gottereau, din Paris;
  • 1920 - Legea privind infiintarea Scolilor Romane de studii superioare la Paris si la Roma. Stagiul era de un an, directorii avand latitudinea sa-l prelungeasca cu inca unul, pe baza rezultatelor obtinute de fiecare membru. Prin decretul din 14 decembrie 1921, N. Iorga este numit director al Scolii Romane din Paris, iar Vasile Parvan, al Scolii Romane din Roma.
  • In lume
  • 475 - Romulus Augustus e proclamat imparat al Romei;
  • 1864 - Nevada a devenit cel de-al 36-lea stat american;
  • 1984 - Primul-ministru indian Indira Gandhi este asasinat.
    Nascuti la 31 octombrie
  • 1881 - Eugen Lovinescu, critic si istoric literar (m. 1943);
  • 1959 - Catalin Mireuta, membru al grupului "Divertis".
  • CLICK ISTORIC
    Cine nu stie ca seara de 31 octombrie este a vrajitoarelor? Copii mascati in personaje "horror" colinda pe la casele oamenilor, iar acestia ii rasplatesc cu dulciuri, pentru a alunga spiritele rele ale fantomelor. Altii se intalnesc in diverse localuri sau cluburi, care se transforma pentru o noapte intr-un veritabil spatiu al magiei si fantasticului, in care Frankestein, Freddy Krueger sau contele Dracula bantuie nestingheriti, secundati de vrajitoare din Salem pe post de animatoare. Este vorba despre Halloween, sarbatoare cu ocazia careia oamenii din aproape intreaga lume devin, pentru o noapte, strigoi, vampiri sau alte personaje infricosatoare. Aceasta sarbatoare este respectata de catolici si de protestanti, in cinstea tuturor sfintilor. Originea sarbatorii de Halloween este druidica. Legenda spune ca, in aceasta zi, sufletul celor decedati in anul precedent se intoarce in cautarea unor trupuri vii pe care sa le ia in stapanire in anul urmator. Obiceiul Halloweenului a fost adus in Statele Unite in prima parte a secolului al XIX-lea de imigrantii irlandezi. Este sarbatoarea preferata a americanilor, si nu numai a lor. Halloween se sarbatoreste mai nou si in Romania. Exista turisti straini care vin in Romania pentru a sarbatori Halloweenul, atrasi fiind de misterul Castelului Bran, considerat a fi fost salas al sangerosului Dracula.

    Credinte populare, traditii, semne
    Unul din criteriile folosite de romani pentru identificarea strigoiului aflat in pantecele matern era tipatul copilului inainte de a se naste. Inaintea medicilor si psihologilor, strigatul fetal a fost insa sesizat, la anumite sarcini in a 24-a saptamana de viata intrauterina, de oameni simpli. Dovada sunt informatiile, pe nedrept numite superstitii, generate de acest curios fenomen. Eroul unui cunoscut basm romanesc, "Tinerete fara batranete si viata fara de moarte", care incepe sa planga inainte de a se naste, tace numai cand tatal sau, imparatul, ii promite tinerete fara batranete si viata fara de moarte. Dar cea mai cunoscuta credinta despre copilul care plange inainte de a se naste este transformarea acestuia in strigoi. Romanii impart spiritele malefice ale mortilor dupa genul gramatical in moroi (strigoi), care sunt activi in special in perioada rece a anului, intre Samedru (26 octombrie) si Sangiorz (23 aprilie) si iele, prezente numai in sezonul calduros, intre Sangiorz si Samedru. Lipsa strigoilor pe timpul verii s-ar datora lui Santilie, care ii trasneste ca pe draci cu biciul lui de foc. Dupa origine, strigoii se impart in strigoi (moroi) morti si strigoi (moroi) vii. Credinta in strigoi sau moroi este legata de nemurirea sufletului. Daca dupa moarte supravietuiesc sufletele celor rai, cum sunt moroii sau strigoii, cu atat mai mult ar trebui sa traiasca sufletele celor buni.
  • Profesor Ion Ghinoiu
  • ×
    Subiecte în articol: calendar