x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Marţi 9 februarie 2010

Marţi 9 februarie 2010

09 Feb 2010   •   00:00

Este ziua 40 a anului - Au mai rămas 325 de zile



Soarele
Răsare la 7:24
Apune la 17:36

Luna
Răsare la 4:33
Apune la 13:07

Lună nouă
14 februarie

Primul pătrar (Luna în creştere)
22 februarie

Lună plină
28 februarie

Ultimul pătrar (Luna în descreştere)

7 martie


Proverbul zilei:

"Cine spune multe face puţine"

"Proverbele Românilor", Iuliu A. Zanne/Ed. Scara


Sărbătoare creştină: Sf. Mc. Nichifor; Sf. Sfinţiţi Mc. Marcel şi Pangratie (Odovania Praznicului Întâmpinării Domnului)

Creştinii îl prăznuiesc astăzi pe Sfântul Nichifor. Acesta era din Antiohia cea mare a Siriei. Era prieten cu un preot, Saprichie, şi mulţi îi socoteau fraţi, pentru că se înţelegeau atât de bine. Vrăjmaşii au sădit însă între ei ura, dar Nichifor, văzând că greşise faţă de prietenul său, a mers să-i ceară iertare. Când Saprichie a fost prins de slujitorii idolilor şi supus la multe chinuri, Sfântul Nichifor a trimis la el mijlocitori, cerându-i iertare, dar aceştia nu au voit să asculte. Atunci, Sfântul Nichifor şi-a mărturisit şi credinţa şi a fost omorât în locul lui Saprichie.


Credinţe populare, tradiţii, semne

"Iarba fierului" (fiarelor) este o plantă fictivă invocată de răufăcători să înmoaie metalul şi să deschidă lacătele de fier. Ea ar creşte pe terenuri greu accesibile, de obicei în locuri bântuite de incendii. Noaptea străluceşte ca soarele (ca aurul, ca lumânarea aprinsă), iar peste zi e veşnic înrourată. Pentru că intră în pământ la vederea oamenilor, este greu de găsit. Dimineaţa, când răsare soarele, picură sânge din ea, lăsând pete roşii pe pământ. După o legendă culeasă din zona Oraviţei, Iarba fiarelor are trăsături umane. Dacă e aruncată în apă, cade la fund, ca omul, sau, dacă pluteşte ca celelalte plante, merge împotriva curentului. Este descoperită prin diferite vicleşuguri: se trage prin iarbă o sfoară pe care sunt legate lacăte de fier. (Profesor Ion Ghinoiu)


Click istoric

Astăzi se împlinesc 129 de ani de la moartea scriitorului Fiódor Dostoievsky, una dintre cele mai mari figuri ale literaturii ruse. S-a născut în 1821 la Moscova. La 28 de ani este arestat şi condamnat la moarte pentru propagandă împotriva ţarului Nicolae I. Pedeapsa i-a fost comutată cu deportarea în Siberia şi a petrecut patru ani la muncă silnică. În 1860 revine în Sankt Petersburg. Patru ani mai târziu este devastat de moartea soţiei sale, urmată la scurt timp şi de cea a fratelui său. Urmează o perioadă de depresie în care cade pradă jocurilor de noroc. În 1867 se recăsătoreşte cu o dactilografă de 19 ani, Anna Snitkina, începând scrierea marilor sale romane.


S-a întâmplat azi

În România

1900 - Are loc în sala "Liedertafel" din Bucureşti banchetul oferit de "tineretul liberal" şi de "generoşi" în cinstea lui D.A. Sturdza, şeful Partidului Liberal;

1944 - Acord economic româno-german privind modalităţile de achitare de Reich a produselor furnizate armatei germane din România.

În lume

1904 - Războiul ruso-japonez: bătălia de la Port Arthur;

1934 - Semnarea, la Atena, de reprezentanţii României, Iugoslaviei, Greciei şi Turciei a Pactului Înţelegerii Balcanice (cu un protocol şi o anexă secretă). Statele semnatare "îşi garantează mutual securitatea frontierelor balcanice" şi "îşi iau obligaţia de a nu întreprinde nici o acţiune politică faţă de alt stat balcanic nesemnatar al Pactului fără avizul mutual prealabil al celorlalţi semnatari".

Născuţi la 9 februarie

1943 - Joe Pesci, actor;

1945 - Mia Farrow, actriţă.

×
Subiecte în articol: calendar