x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Miercuri 13 ianuarie 2010

Miercuri 13 ianuarie 2010

de Ramona Vintila    |    13 Ian 2010   •   00:00

Este ziua 13 a anului - Au mai rămas 352 de zile



Soarele
Răsare la 7:49
Apune la 16:59

Luna
Răsare la 6:36
Apune la 15:12

Lună nouă
15 ianuarie

Primul pătrar (Luna în creştere)
23 ianuarie

Lună plină
30 ianuarie

Ultimul pătrar (Luna în descreştere)

6 februarie


Proverbul zilei:


"Cât apucă piciorul"

"Proverbele Românilor", Iuliu A. Zanne/Ed. Scara


Sărbătoare creştină: Sf. Mc. Ermil şi Stratonic; Cuv. Iacob din Nisibe

Astăzi, creştinii îi prăznuiesc pe Sfinţii Mucenici Ermil şi Stratonic. Aceştia au trăit pe vremea împăratului Liciniu. Sfântul Ermil era diacon şi, mărturisind înaintea împăratului numele lui Hristos, mai întâi a fost bătut cu toiege de aramă peste faţă. Cu toate că era plin de răni, el îndemna pe prietenul său Stratonic să nu se înspăimânte, căci atunci când Ermil era bătut cu toiege, Stratonic plângea de mila lui. Atunci au priceput călăii că şi el este de un gând şi de o voinţă cu Ermil. Fiind întrebat de împărat, a mărturisit că este creştin. Atunci, bătându-l şi pe el, l-au aruncat împreună cu Ermil, în apa Istrului, adică în Dunăre, unde amândoi au primit fericit sfârşit.


Credinţe populare, tradiţii, semne

Dacă în Univers nu există ceva neadăpostit de altceva, atunci şi sufletul, indiferent cum este acesta definit de teologi, trebuie să aibă un locaş. Metoda de a-ţi forma o imagine generală despre o persoană prin iscodirea adăpostului pe care aceasta îl locuieşte este bine definită de proverbele şi zicătorile populare: "Chipul omului este oglinda sufletului"; "După faţă şi sufletul"; "Inima omului i se citeşte pe faţă"; "După coajă cunoşti pomul şi după haină omul". Studiind pe dinafară trupul, îmbrăcămintea, casa de locuit, românul îşi face o primă impresie despre sufletul adăpostit de acestea. Studiind pe dinafară adăpostul, îţi poţi face o impresie generală despre cel care îl locuieşte. Metoda este valabilă pentru observarea cărărilor sufletului în existenţă, postexistenţă şi preexistenţă. (Profesor Ion Ghinoiu)


Click istoric

Astăzi se împlinesc 69 de ani de la moartea scriitorului James Joyce. Născut într-o suburbie a oraşului Dublin, el a urmat studiile primare şi liceale la un colegiu al iezuiţilor. Aici a dobândit bazele culturii sale clasice. În 1902 pleacă la Paris, unde trăieşte într-o mare sărăcie, o viaţă de boem. Moartea mamei sale îl determină să revină la Dublin, de unde va pleca, din nou, în 1904, împreună cu cea care-i va deveni soţie, Nora Barnacle. Cărţile îi sunt publicate cu greutate; volumul de nuvele "Oameni din Dublin" aşteaptă  câţiva ani, la diferiţi editori, înainte de a vedea lumina tiparului, în 1914. Doi ani mai târziu, apare volumul "Portret al artistului la tinereţe".


S-a întâmplat azi

În România

1918 - După un ultimatum, Consiliul Comisarilor Poporului (guvernul bolşevic rus condus de Lenin) rupe relaţiile diplomatice cu România, între cele două ţări intervenind practic starea de război. La punctul 2 al declaraţiei se arată că tezaurul în aur al României aflat la Moscova "nu va mai putea fi obţinut de oligarhia română, Consiliul Comisarilor asumându-şi răspunderea pentru conservarea lui şi remiterea în mâinile poporului român".

În lume


1559 - Regina Elisabeta I a Angliei a fost încoronată la Westminster Abbey;

1602 - Este publicată piesa lui William Shakespeare, "Nevestele vesele din Windsor";

1915 - Un cutremur în Avezzano, Italia, omoară 29. 800 de oameni.

Născuţi la 13 ianuarie

1939 - Tatiana Apahideanu, regizor, scenograf;

1964 - Penelope Ann Miller, actriţă.

×
Subiecte în articol: calendar