Ziua Internaţională pentru abolirea sclaviei
Este ziua 336 a anului
Au mai rămas 29 de zile
Este a 18-a zi a Postului Crăciunului
Au mai rămas 22 de zile
Soarele
Răsare la 7:33
Apune la 16:37
Luna
Răsare la 16:28
Apune la 7:46
Lună plină
2 decembrie
Ultimul pătrar (Luna în descreştere)
9 decembrie
Lună nouă
16 decembrie
Primul pătrar (Luna în creştere)
24 decembrie
Proverbul zilei:
"Călătorie sprâncenată"
"Proverbele Românilor", Iuliu A. Zanne/Ed. Scara
Sărbătoare creştină: Sf. Prooroc Avacum; Sf. Mc. Miropa; Sf. Solomon, Arhiep. Efesului
Astăzi, Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Prooroc Avacum. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos. Înainte de luarea în robie a poporului iudeu, Avacum a văzut căderea Ierusalimului şi a Templului. Când a venit Nabucodonosor în Ierusalim, proorocul a fugit şi trăia ca străin în pământul lui Israel. După ce s-au întors haldeii în Babilon, ducând cu ei robi pe israelitenii găsiţi în Ierusalim şi în Egipt, s-a întors şi el în pământul său. Avacum a cunoscut dinainte că peste puţină vreme avea să se întoarcă poporul din robia Babilonului. A murit cu doi ani înainte de întoarcerea iudeilor din robie.
Credinţe populare, tradiţii, semne
Noaptea este timpul propice naşterii, morţii şi renaşterii divinităţilor adorate. Cele mai importante sărbători din calendarul popular şi din cel bisericesc sunt nocturne: Revelionul (naşterea Anului), Crăciunul (Naşterea Domnului Iisus), Paştele (Învierea Mântuitorului), Sântandrei (Noaptea Strigoilor), Focul lui Sâmedru, Mânecătoarea şi altele. Sărbătorile şi obiceiurile nocturne se leagă de un străvechi cult lunar şi agrar, de vremurile când timpul se măsura pe nopţi, nu pe zile. (Profesor Ion Ghinoiu)
CALENDAR DE POST
30 L †) Sf. Ap. Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României; Sf. Frumenţiu, Ep. Indiei (Dezlegare la peşte)
1 M Sf. Prooroc Naum; Cuv. Filaret Milostivul (Dezlegare la ulei şi vin)
2 M Sf. Prooroc Avacum; Sf. Mc. Miropa; Sf. Solomon, Arhiep. Efesului (Post)
3 J † Sf. Cuv. Gheorghe de la Cernica; Sf. Prooroc Sofronie; Sf. Mc. Teodor, Arhiep. Alexandriei (Dezlegare la peşte)
4 V † Sf. M. Mc. Varvara; Cuv. Ioan Damaschin (Dezlegare la ulei şi vin)
5 S † Cuv. Sava cel Sfinţit; Sf. Mc. Anastasie; Cuv. Nectarie (Dezlegare la peşte)
6 D †) Sf. Ier. Nicolae, Arhiep. Mirelor Lichiei (Dezlegare la peşte) Duminica a XXVII-a după Rusalii (Tămăduirea femeii gârbove)
S-a întâmplat azi
În România
1845 - A luat fiinţă la Paris "Societatea studenţilor români", în frunte cu Ion Ghica, C.A. Rosetti şi Scarlat Varnav;
1864 - Al.I. Cuza promulga Codul penal, alcătuit după modelul Codului penal francez (din 1810) şi al Codului penal prusian (din 1851), având la bază şi unele legi penale autohtone;
1901 - Apare la Bucureşti, săptămânal, revista literară Sămănătorul avându-l ca promotor şi ideolog principal pe Nicolae Iorga;
1944 - În urma presiunilor PCR, Guvernul Sănătescu este obligat să demisioneze.
În lume
1804 - La Catedrala Nôtre Dame din Paris, Napoleon Bonaparte a fost încoronat Împărat al Franţei de Papa Pius al VII-lea;
1805 - Bătălia de la Austerlitz. Armata lui Napoleon zdrobeşte oastea ruso-austriacă.
Născuţi la 2 decembrie
1935 - Nicolae Labiş, poet (m. 1956);
1936 - Mitică Popescu, actor.
Citește pe Antena3.ro