Muncitorii... plăcerilor pariziene!

O nouă vedetă a "Folies Bergčre-ului", poate cea mai tânără actriţă, care a intrat în loja de "primă stea" a teatrului, se luptă cu o emoţie nebună, înainte de intrarea în scenă. În special îi e groază să coboare scările de argint. Până de curând, ea era doar o "fată goală".

Nimeni dintre cei care admiră din fotoliul capitonat cu catifea superbele trupuri goale şi feeria decorurilor, nu ştie ce muncă intensă se depune în spatele pereţilor de mucava, pentru a satisface ochiul burghezului care a cumpărat biletul de intrare. Spectacolul acesta se montează ca o adevărată uzină, cu scripete, cabluri şi maşinişti pricepuţi, cari lucrează în viteză cele câteva ore de desfătare pentru domnul din fotoliu.

Intrarea artiştilor e pe rue Saulnier... o ulcioară îngustă cu curenţi puternici. Apoi pătrunzi, în lungi culoare întunecoase, printre schelele vechilor decoruri, în culisele lui "Folies Bergčres". La început totul pare părăsit şi mort. Scena, culisele, lojile, scările şi culoarele sunt ca un palat răvăşit după trecerea barbarilor. Dar cum vin muncitorii "plăcerilor pariziene", fiecare se aşază la locul lui şi într'o clipă totul se schimbă ca prin farmec. Electricianul a întors manivela şi din toate părţile au ţâşnit luminile albe, roşii sau verzi ale reflectoarelor, transformând pereţii de carton prost vopsiţi într-o feerie de culori şi desen. În acest timp, în cabine, figurantele se desbracă în grabă şi strasurile, mărgelăriile şi firul acoperă pulpele tinere.

Prin orchestră trece parcă un fior precursor, o vioară face primele acorduri, saxofonul începe să se agite, apoi cortina începe să palpite. Şeful de orchestră ridică mâinile lui de paiaţă, înmănuşate. Un ţipăt de trompetă, de viori înnebunite, de instrumente cu nume barbare, aruncă în sală fanfara care anunţă începutul marei feerii. În spatele decorului cu flori monstruoase, de pe scena unde un tânăr în frac violet cântă: "Un trandafir e un cuvânt de amor", mecanicii aranjează decorul scenei următoare. Abia e pus la locul lui al doilea decor şi orchestra dă semnalul, cortina se ridică. Atunci când mecanicii ies din scenă intră femeile goale, cari cadenţează cu glas tare măsura şi se aruncă sub duşul luminos al proectoarelor. Zeiţele vorbesc, bârfesc şi palavragesc în lojile cu uşile larg deschise. Regisorii strigă. Soneriile sună asurzitor. Pe scări se aruncă un vârtej de piele trandafirie acoperită cu mici petale de rosă... Şi începe spectacolul!