Octombrie este, cel puţin pentru anul în curs, o lună atipică. Deoarece are cinci zile de vineri, cinci zile de sâmbătă şi cinci zile de duminică. În total, patru săptămâni şi trei zile. Aceeaşi ciudăţenie calendaristică a lui 2010 s-a înregistrat şi în luna ianuarie. Octombrie mai are o calitate - este luna în care intrăm oficial în iarnă. În mod eronat, oamenii obişnuiţi spun că în ultima duminică din octombrie trecem la "ora de iarnă". De fapt, noţiunea potrivită pentru a defini momentul în care se dau ceasurile în urmă cu oră este "Timpul Legal Român" (TLR), adică ora oficială a României, dată de longitudinea ţării noastre (de aproximativ 30 de grade longitudine est) pe harta lumii. Potrivit responsabililor de la Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" din Bucureşti, ora oficială a României se află cu două ore în avans faţă de timpul universal (GMT). În 2010, între ultima duminică a lunii martie şi ultima duminică a lunii octombrie, pe teritoriul ţării noastre funcţionează aşa-numita "oră de vară", adică ne aflăm cu trei ore în avans faţă de GMT. Adrian Şonka, de la Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu", susţine că ideea orei de vară a apărut pentru prima dată în 1784, dar abia la începutul secolului trecut ea a căpătat consistenţă, după ce germanii au acceptat introducerea ei, în 1916, în perioada 30 aprilie-1 octombrie. Modificările cunoscute de noi, de trecere de la ora de vară la "ora de iarnă", reprezintă un mister pentru un număr considerabil de ţări. La ora actuală, doar 70 de ţări din întreaga lume au acceptat introducerea orei de vară. În schimb, regimurile de la Ecuator şi de la tropicul Capricornului, precum şi China şi Japonia refuză să opereze această modificare.