x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Alfredo Pascu (Tenor)

Omul zilei: Alfredo Pascu (Tenor)

29 Dec 2009   •   00:00
Omul zilei: Alfredo Pascu (Tenor)
Sursa foto: George Călin/MEDIAFAX

La tradiţionalul spectacol organizat în seara de Anul Nou la Opera Naţională Bucureşti, invitatul special va fi Alfredo Pascu. Apreciatul tenor va interpreta rolul Eisenstein în opereta "Liliacul" de Strauss.



Este o producţie (scenografia şi regia) Covent Garden, sub conducerea muzicală a dirijorului Vlad Conta. Alături de acest mare solist al Operetei bucureştene vor cânta artişti lirici de la ONB. Alfredo Pascu abordează cu mare succes roluri din repertoriul de operă, operetă şi vocal-simfonic pe scenele româneşti. A susţinut şi numeroase recitaluri în lume, fiind aplaudat pentru vocea şi prestanţa sa în Italia, SUA, Spania, Germania, Olanda, Belgia, Israel, Ungaria, Egipt, Ucraina. A colaborat şi cu regizorul italian Franco Zefirelli la realizarea filmului "Callas Forever". Pentru interpretarea unui celebru personaj, cum e năstruşnicul Eisenstein, Jurnalul Naţional îl declară pe Alfredo Pascu "Omul Zilei".

×
Subiecte în articol: calendar