Şcoala românească de judo a mai produs o distincţie în arena mondială. Andreea Chiţu a cucerit medalia de bronz la categoria 57 de kilograme, la Cupa Mondială de judo de la Sofia, competiţie care s-a încheiat astfel fericit pentru România. Andreea Chiţu a obţinut o dublă victorie în recalificările categoriei, în faţa adversarelor din Franţa, Lola Benarroche şi Caroline Lantioine. În grupa B, Chiţu le-a învins pe Sharone Dinasta (Italia) şi Gergana Vatsova (Bulgaria), dar a cedat apoi în faţa rusoaicei Ekaterina Melnikova, ajungând în recalificări. Medalia de la Sofia vine după ce în octombrie 2010 sportiva noastră cucerise titlul la Cupa Europei, care s-a desfăşurat în Suedia. Pentru medalia obţinută la Cupa Mondială şi pentru că a confirmat după titlul de la Cupa Europei, Jurnalul Naţional o declară pe Andreea Chiţu "Omul Zilei".