Spectacolul „Unchiul Vanea” de Cehov, montat de Andrei Şerban pe una dintre cele mai mari scene ale Rusiei – Teatrul „Alexandrinskii” (fondat în 1756) din Sankt Petersburg (al cărui director este celebrul om de teatru Valerii Fokin), are cinci nominalizări la cel mai prestigios premiu acordat în Rusia pentru arta spectacolului: „Masca de Aur”. Cele cinci categorii de nominalizări sunt la secţiunea Dramă/Mari spectacole: cel mai pun spectacol; cel mai bun regizor; cea mai bună scenografie (scenografa este românca Carmencita Brojboiu); cea mai bună actriţă şi cel mai bun actor. Laureaţii vor fi cunoscuţi în primăvara anului viitor, la 15 aprilie, la Moscova.
Din juriu fac parte 13 personalităţi ale vieţii teatrale din Rusia. „Unchiul Vanea” concurează alături de alte şapte mari creaţii, iar Andrei Şerban are, la categoria Regie, 18 „adversari”, printre care şi pe Valerii Fokin. „Unchiul Vanea” a avut premiera în septembrie anul trecut. La 26 şi 27 noiembrie 2010, spectacolul a fost jucat la Moscova, pe scena Teatrului de Artă (MHAT), în cadrul unui proiect al Festivalului şi Premiului „Masca de Aur”. Pentru acest succes, Jurnalul Naţional îl declară pe Andrei Şerban „Omul zilei”.