În ciuda unei accidentări terifiante la cap, suferită într-un meci din Serie A, care i-a pus chiar viaţa în pericol, l-a trimis direct pe masa de operaţie şi l-a ţinut mult timp departe de gazon, căpitanul echipei naţionale de fotbal a României, Cristian Chivu a revenit rapid în prim-plan şi a avut un an perfect. A cucerit Liga Campionilor cu Internazionale Milano, titlu suprem completat şi cu „dubla” de senzaţie din Italia, acolo unde Chivu şi Inter au câştigat campionatul şi Cupa.
În mod logic, luni seară, la Gala Fotbalului Românesc a fost desemnat jucătorul român al anului. Trofeul a fost primit de sora sa, Diana, pentru că laureatul a avut ieri seară meci, în Liga Campionilor, iar astăzi va ajunge în Emiratele Arabe Unite, acolo unde 8 şi 18 decembrie va participa la Campionatul Mondial al Cluburilor. Pentru anul de senzaţie, Jurnalul Naţional îl declară pe Cristi Chivu „Omul zilei”.