x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei - Cristian Chivu

Omul zilei - Cristian Chivu

de Mihai Igirosanu    |    01 Apr 2014   •   01:08
Omul zilei - Cristian Chivu
Sursa foto: MIRCEA ROSCA/AFP/Mediafax Foto
fotbalist
Începând de ieri a renunţat oficial la fotbal unul dintre cei mai valoroşi, carismatici şi aureolaţi jucători români ai ultimului deceniu. În tricoul lui Internazionale Milano a câştigat trei titluri ale Italiei, două Cupe ale Italiei, două Supercupe, Liga Campionilor şi un Campionat Mondial al Cluburilor. A fost căpitan al echipei naţionale a României şi una dintre cele mai discrete şi elegante prezenţe din fotbalul nostru. În loc de alte cuvinte, iată un pasaj superb dintr-un text postat de, începând de ieri, fostul mare fotbalist: “Mulţumesc părinţilor mei pentru educaţia pe care mi-au oferit-o. Acum 24 de ani am început o călătorie motivat de o persoană care mi-a fost model şi sursă de inspiraţie. Ne-a părăsit opt ani mai târziu şi am crezut că pentru mine totul s-a terminat. Aveam 17 ani. A fost tatăl, antrenorul, prietenul şi cel mai mare critic al meu. Pentru tot ce a însemnat în peisajul fotbalistic românesc şi european, Jurnalul Naţional îl declară pe Cristi Chivu “Omul Zilei”.


×
Subiecte în articol: cristi chivu