x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Draga Olteanu-Matei

Omul zilei: Draga Olteanu-Matei

04 Mar 2010   •   00:00
Omul zilei: Draga Olteanu-Matei

Una dintre cele mai îndrăgite figuri ale filmului românesc, Draga Olteanu-Matei, va fi răsplătită în acest an cu Premiul Gopo pentru Întreaga Carieră, înmânat în cadrul Galei Premiilor Gopo, care va avea loc la 29 martie la Palatul Parlamentului.

Draga Olteanu-Matei a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Capitală în 1956. Cariera ei se întinde pe parcursul a peste 50 de ani în care a încântat spectatorii români interpretând sute de personaje. Amintim numai câteva roluri în filme care au marcat istoria cinematografului românesc, precum cele din "Cucoana Chiriţa", "Nea Mărin Miliardar", "Buletin de Bucureşti".

Admiratorii o pot revedea pe actriţă vineri în "Toamna bococilor" şi sâmbătă în "Iarna bobocilor", la TVR 3, de la 23:30, alături de Marin Moraru, la rândul său onorat cu premiul pentru întreaga carieră la gala de anul trecut a trofeelor Gopo. Pentru recunoaşterea primită o dată cu această distincţie, Jurnalul Naţional o declară pe Draga Olteanu-Matei "Omul zilei".

×
Subiecte în articol: calendar