O nouă expoziţie semnată de Elena Uţă Chelaru va fi vernisată astăzi, începând cu ora 18:30, la Galeria Galateca - Biblioteca Centrală Universitară. Pe simeze vor putea fi admirate tablouri care au făcut deja înconjurul Europei, dar şi unele mai noi, prezentate publicului pentru prima oară. La vernisaj va avea loc şi lansarea albumului "Elena Chelaru", care cuprinde o retrospectivă a celor mai reprezentative lucrări ale artistei.
Tablouri realizate de pictoriţă în circa 50 de ani de activitate se regăsesc în cele mai prestigioase muzee de artă, galerii, colecţii din întreaga lume. Elena Uţă Chelaru se bucură de atenţia publicului şi a criticii de specialitate. Este membră a mai multor academii de artă (Italia, SUA, Franţa, Belgia), palmaresul său incluzând prestigioase premii internaţionale. Pentru noua expoziţie-eveniment, Jurnalul Naţional o declară pe Elena Uţă Chelaru "Omul zilei".