x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Florin Piersic jr

Omul zilei: Florin Piersic jr

24 Noi 2010   •   19:46
Omul zilei: Florin Piersic jr

139162-florin.jpgSpectacolul “Opposites Attract”, care a văzut lumina rampei la Teatrul Metropolis în stagiunea 2007-2008, în regia Dorinei Chiriac şi a lui Florin Piersic jr, are o nouă “înfăţişare”. În primul rând, a intrat în distribuţie chiar Florin Piersic jr, căruia îi şi aparţine traducerea acestui minunat text, sau texte scrise de Bruce Kane. Joacă şi Marius Manole, şi Ilinca Manolache, şi Dan Rădulescu.

Dintre cei “vechi” au rămas Vitalie Bantaş, Dorina Chiriac, Bogdan Nechifor, Florentina Ţilea şi Florina Gleznea. şi regia a “suferit” unele modificări. În spectacol, se distinge ideea că în genere “contrariile se atrag”. Apoi asişti la “nepotrivire de caractere”. Atracţia aprinde focul dragostei şi tot atracţia nimiceşte iubirea. Cuplurile de actori, foarte bine potrivite scenic, te fac să râzi, să meditezi, să tragi concluzii. E un spectacol de teatru, ce durează o oră şi zece minute şi pe care vi-l recomandăm să-l vedeţi, chiar de două ori, cu cele două distribuţii. Următoarea reprezentaţie are loc la 1 decembrie. Pentru reuşita acestui spectacol pe care l-a gândit şi l-a închegat împreună cu echipa de actori, oferind publicului clipe plăcute în sala de spectacol, Jurnalul Naţional îl declară pe Florin Piersic jr “Omul zilei”.

×
Subiecte în articol: omul zilei