George Piştereanu a fost nominalizat de Academia Europeană de Film, la secţiunea Cel mai bun Actor European, pentru rolul din "Eu, când vreau să fluier, fluier". Alături de actorul român sunt nominalizaţi alţi patru actori printre care şi Ewan McGregor, pentru rolul din "Ghost Writer" în regia lui Roman Polanski.
Nominalizările pentru aşa-numitele "Oscaruri europene" au fost stabilite de membrii Academiei Europene de Film, în urma unui proces de votare la care au participat cei peste 2.300 de profesionişti din lumea filmului. Anunţarea câştigătorilor va avea loc pe 4 decembrie, în cadrul galei de decernare a premiilor de la Tallin, unde George va fi prezent. "Am reuşit să fac atât de mult într-un timp atât de scurt. S-a plecat de la zero şi asta a dat şi mai multă valoare celor ce au urmat. Faptul că am continuat munca începută şi că acum lucrez la un nou film cu aceiaşi oameni înseamnă că nu am ajuns aici întâmplător." Cu ocazia acestei noi recunoaşteri a talentului său, Jurnalul Naţional îl declară pe George Piştereanu "Omul zilei".