x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei - Ioan Holender

Omul zilei - Ioan Holender

de Maria Sârbu    |    30 Aug 2013   •   08:22
Omul zilei - Ioan Holender
Sursa foto: Cornel Putan/Intact Images
Directorul artistic al Festivalului Enescu
O nouă ediţie a Festivalului Internaţional “George Enescu” începe duminică, 1 septembrie, la Bucureşti, sub directoratul lui Ioan Holender. Personalitatea artistului, care a condus Opera din Viena timp de 19 ani, are ecou în lumea muzicală internaţională. Datorită acestui fapt festivalul beneficiază, de la o ediţie la altă, de nume mari din elita muzicală mondială. Îi vom avea în acest an pe dirijorii Daniel Barenboim, Vladimir Spivakov, Lawrence Foster, Antonio Pappano, Mariss Jansons ş.a., care vor dirija mari orchestre ale lumii. Ioan Holender a contribuit mult la creşterea prestigiului Festivalului Enescu în lume. E mereu cu gândul la cultură, la cultura din România. De curând, maestrul spunea pentru Jurnalul Naţional că ar vrea ca politicienii români, cei care se află la putere, să fie conştienţi de faptul că o ţară ca a noastră numai prin cultură se poate afirma. “Din păcate, asta s-a cam uitat în ultimii 22 de ani, la noi, pentru că banul, câştigul este mai important pentru unii decât hrana spirituală, care este arta şi cultura”. Ioan Holender îşi doreşte foarte mult ca “în România de astăzi cultura să-şi regăsească importanţa pe care a avut-o”. La asta şi pune umărul... prin marele eveniment, care este Festivalul “George Enescu”. Iată de ce Jurnalul Naţional îl declară pe Ioan Holender “Omul Zilei”.

×