Maestrul Ion Lucian îşi lansează astăzi, la ora 11:00, la Teatrul Excelsior, CD-ul „Taclale”. Acest produs media de excepţie face parte din amplul proiect cultural „Mari actori români”, realizat de casa de producţie „Sud-Est Production”, care-şi propune să aducă din nou în atenţia publicului artişti emblematici pentru România. „Mai bine de o jumătate de secol m-am străduit să vă aduc un strop de bucurie, să vă luminez clipele întunecate, să vă învăţ să râdeţi către soare. Acum, deoarece veniţi spre mine din ce în ce mai rar, m-am gândit să vin eu spre voi.” Cu ce daruri minunate vine maestrul Ion Lucian către noi? Cu o „tolbă” plină cu 23 de povestiri şi fabule în interpretarea sa inconfundabilă. CD-ul „Taclale” este conceput, în mare parte, ca un „one man show”. Excepţie fac piesele „Cine va plăti?”, „Consult medical” şi „Renunţări”, în care marele actor o are parteneră pe soţia domniei sale, actriţa Paula Lucian. Pentru lansarea CD-ului „Taclale”, Jurnalul Naţional îl declară pe Ion Lucian „Omul Zilei”.