x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Maria Gheorghiu

Omul zilei: Maria Gheorghiu

29 Sep 2010   •   00:00
Omul zilei: Maria Gheorghiu
Sursa foto: Karina Knapek/Jurnalul Naţional

Maria Gheorghiu, cunoscuta cantautoare de muzică folk, şi-a lansat cel mai recent album, intitulat "Curcubeu". Realizat împreună cu actorul Eusebiu Ştefănescu, albumul cuprinde 16 "piese" şi un bonus track înregistrate timp de un an, în perioada iunie 2009-iunie 2010. Cântecele alternează cu poezii semnate de Octavian Paller, Miron Manega, Andrei Radu, Giorgios Sefelis, Teodor Paca şi de Maria Gheorghiu. Maria Gheorghiu s-a născut la 28 august 1963, la Reşiţa. A absolvit Şcoala de muzică din localitate, secţia oboi, în 1977, şi a făcut parte din Corul de cameră "Mioriţa".

Sub influenţa Marcelei Saftiuc şi a lui Joan Baez a început să studieze chitara, lansându-se în mişcarea folk. Discografia Mariei Gheorghiu cuprinde albumele "Lacrimi în flăcări" (1995), "Canon şi Maria Gheorghiu" (1997), "Pe la case luminate" (album de co­linde - 1998), "Floare de vârtej" (1999), "Pe la case luminate 2" (2001) şi "Timp netrăit" (2004).

Cu ocazia lansării unui nou album, Jurnalul Naţional o declară pe Maria Gheorghiu "Omul zilei".

×
Subiecte în articol: calendar