x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Mihai Constantinescu

Omul zilei: Mihai Constantinescu

07 Noi 2009   •   00:00
Omul zilei: Mihai Constantinescu

Spectacolul "O lume minunată" va fi prezentat publicului mâine seară pe scena Sălii Palatului, un dar făcut cantautorului Mihai Constantinescu la împlinirea a 40 de ani de carieră.



Artiştii care vor evolua pe scenă şi îl vor sărbători pe Mihai Constantinescu sunt personalităţi muzicale ală-turi de care acesta a cântat de-a lungul anilor sau artişti mai tineri care îl admiră. Vor fi alături de sărbătorit Angela Similea, Mirabela Dauer, Margareta Pâslaru, Monica Anghel, Mihaela Mihai, Alexandru Arşinel, Gheorghe Gheorghiu, Gabriel Dorobanţu, Anca Ţurcaşiu, Marina Florea, Silvia Dumitrescu, Jean Paler, Andreea Bălan, Keo, Simona Secrier, Raoul, Lucian Darie, Costel Lăzăroiu, Maria Andrei, Verona Man, Trupa Autentic sau Ciro de Luca. Mihai Constantinescu a făcut parte, alături de Olimpia Panciu şi Marius Ţeicu, din trio-ul lansat de Titus Munteanu. În anul 1999 a editat, în format single, albumul "Iubiţi şi câinii vagabonzi".

Cu prilejul acestui moment aniversar, Jurnalul Naţional îl declară pe Mihai Constantinescu "Omul zilei".

×
Subiecte în articol: calendar