x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Salman Rushdie

Omul zilei: Salman Rushdie

25 Noi 2009   •   00:00
Omul zilei: Salman Rushdie
Sursa foto: Dragoş Stoica/Jurnalul Naţional

Scriitorul britanic de origine indiană Salman Rushdie se află în România, la Bucureşti, cu ocazia Târgului de carte Gaudeamus. Pe parcursul vizitei sale, scriitorul va participa la o serie de întâlniri cu cititorii şi presa, în cadrul unui program organizat de Editura Polirom. Vizita include şi o scurtă vizită în Transilvania. În cursul zilei de astăzi, de la 18:00, scriitorul va acorda, pentru o perioadă de aproximativ două ore, autografe la Târgul Gaudeamus, eveniment care se va desfăşura în complexul Romexpo, până duminică.

Salman Rushdie s-a născut la Bombay (Mumbai), în 1947. Recent i-a fost decernat titlul de Cavaler al Imperiului Britanic. Evenimentul a stârnit reacţii violente din partea lumii islamice, reactualizând resentimentele pricinuite de publicarea "Versetelor satanice".

Pentru că a acceptat invitaţia de a participa la acest eveniment important dedicat cărţii şi cititorilor români, Jurnalul Naţional îl declară pe Salman Rushdie Omul zilei. 

×
Subiecte în articol: calendar