x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Tudor Chirilă

Omul zilei: Tudor Chirilă

16 Dec 2010   •   20:11
Omul zilei: Tudor Chirilă
Sursa foto: Christian Silva/Jurnalul Naţional

142956-cs-20101123124350004.jpgUn concert care vă va purta pe o insulă a frumosului, un recital ce vă va primeni sufletele pentru sfânta sărbătoare a Crăciunului. Tudor Chirilă alături de cvartetul Ad Libitum vă invită mâine seară, de la ora 19:00, la Sala ArCuB să ascultaţi sunetul Crăciunului. „The Sound of Christmas” se intitulează periplul printre lucrările celebre ale unora dintre cei mai mari compozitori ai tuturor timpurilor, într-o interpretare originală. Haydn, Mozart, Beethoven, Brahms, Dvorak, Mahler, Pucini, Sibelius, Strauss, Piazzola sunt doar câteva dintre numele pe care le veţi regăsi în programul concertului. În cadrul acestui eveniment, parte a proiectului Cruciada Culturii, solistul trupei Vama va cânta un colind alături de cvartetul ieşean.

Preţul biletelor este de 100 lei şi 200 lei, iar la achiziţionarea unui pachet mai mare de bilete la 200 de lei (minimum 10) se face o reducere de 10%. Studenţii beneficiază de o categorie specială de bilete, la numai 50 de lei. Pentru că prin acest apel cultural încearcă să ne oprească o clipă din nebunia iscată de pregătirile pentru Sărbători, în speranţa că ne va aduce aminte de adevărata însemnătate a Crăciunului, Jurnalul Naţional îl declară pe Tudor Chirilă „Omul zilei”.

×
Subiecte în articol: calendar omul zilei