Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, l-a decorat pe Tudor Gheorghe cu „Ordinul Republicii”, cea mai înaltă distincţie a statului, pentru promovarea valorilor naţionale, în cadrul unui concert susţinut la Palatul Naţional din Chişinău. „Aţi oferit un spectacol de excepţie pentru publicul din Republica Moldova, vorbindu-ne prin piesele prezentate despre cine suntem şi despre valorile naţionale, spirituale şi culturale”, a declarat Mihai Ghimpu, care a mai menţionat că cetăţenii Republicii Moldova au permanent nevoie de susţinere morală în perioada deloc uşoară de reformare şi modernizare a statului, iniţiată de Alianţa pentru Integrare Europeană. Tudor Gheorghe semnează peste 20 de albume şi numeroase spectacole, printre care „Anotimpurile poeziei româneşti”, „Calvarul unei inime pribegi”, „Parfumul nebunelor dorinţi”, „Mahalaua... mon amour” şi „Cavalerii felinarelor târzii”. În perioada comunistă, Tudor Gheorghe a întâmpinat foarte multe oprelişti din partea regimului comunist, fiindu-i interzis să concerteze un deceniu, până la Revoluţia din 1989. Pentru distincţia oferită de preşedintele interimar al Republicii Moldova, Jurnalul Naţional îl declară pe Tudor Gheorghe „Omul zilei”.