Pintilie Călătorul, ziua în care "se călătoreşte vara"

Maine, in Calendarul Popular al romanilor sta scris cu litere de foc numele celei din urma divinitati mitice din alaiul lui Santilie. Este numita diferit de la zona la zona: Pantelimon (preluand numele Sfantului Mucenic Pantelimon, praznuit in aceeasi zi de biserica ortodoxa), Pintilie/ Pintelei Calatorul, Santilie al schiop, Sora sau Fratele cel mic al Sfantului Ilie. Chiar daca ii vindeca de boli pe cei care-i respecta ziua, avem de-a face cu o divinitate plurivalenta, a carei latura puternic demoniaca o inscrie in galeria entitatilor naprasnice, razbunatoare si temute peste masura de oamenii satelor: "... ii mai tare ca Sf. Ilie si treba tinut cu respect ca altu feliu ii bai… iti prapadeste ogoru’… ca altmiteri nu-i rau cu nimeni, ii tamaduitor de boli si coace tate poamele". (Marcel Lapres). Din raspunsurile taranilor date la chestionarele etnologului Th. Sperantia la inceputul veacului XX aflam ca "Sora lui Sf. Ilie este considerata ca fiind mai rea decat Sf. Ilie, intocmai ca unele femei ce sunt mai rele decat oamenii, si de aceea se tine mai cu frica de toti". In alte parti se spune ca "Ilie cel mic, atunci cand se supara, nici nu tuna, nici nu trasneste ca frate-sau, ci dintr-o data sfarma in bucati". Se mai zice ca atunci "cand trasnea Pintilie sareau pruncii din femei. Cand a trasnit odata, a sarit Maica Precista din scaun, iar ea l-a blestemat si i-a luat mana dreapta si piciorul drept, asa ca acum, cand trasneste, da cu stanga".

Infirmitatea acestui sfant popular aminteste de alte divinitati cu particularitati demoniace, precum Filipul cel schiop sau Santoaderul cel schiop, care si ele incheie un ciclu de zile festive marcat de nenumarate interdictii, anuntand totodata apropierea unui prag ce trebuie trecut. In cazul de fata, ziua lui Santilie al schiop marcheaza hotarul verii, ce vine o data cu incheierea secerisului si coacerea primelor fructe de toamna.

Potrivit calendarului popular, de la Pantelimon "se calatoreste vara", iar sfantul nostru o insoteste, de unde si numele de Pintilie Calatorul. Se spune ca "dupa cum vara se desparteste de toamna, tot asa se desparte si sufletul omului de corp", iar in ziua hotarului dintre cele doua anotimpuri e mare jale in cer, tristetea coborand pana in sufletele oamenilor. Asa ca maine trebuie sa avem mare grija de sufletul nostru si sa nu uitam ca Pintilie Calatorul e martorul calatoriei verii, tot el rugand-o sa nu ne ocoleasca in anul urmator, sa se intoarca mai bogata in rod si in vreme buna, sa fie mai blanda cu noi si cu lumea.

Pana nu demult, aceasta zi era respectata cu strictete de drumeti si de hoinari, de ciobanii supusi transhumantei si de bostinarii cei vesnic plecati in cautarea stuparilor. Cu totii credeau ca cine nu-l cinstea cum se cuvine pe Pintilie Calatorul, "se calatorea" inainte de vreme, adica pleca spre lumea de dincolo. Nici taranii nu puteau sa treaca cu vederea ziua ultimului "sfant de foc", divinitate meteorologica si agrara de prim rang in calendarul popular al romanilor, sarbatorind-o prin odihna si rugaciune. Spuneau ca sfantul "e bun pentru a calatori cu bine si cu noroc" si ca este ziua in care vara si-a facut rostul si pleaca, nu inainte de a "da drumul la toamna", cand "tati ai satului se pregatesc sa culeaga roada data de Dumnezau".

Si pentru ca s-au copt primele roade ale toamnei, exista obiceiul ca in sambata cea mai apropiata acestei zile sa se imparta de pomana mere, pere, porumb si dovleac fiert. Ca si in cazul Mosilor de Santilie, ofrandele se aduc indeosebi sufletul copiilor morti. Povestile populare vorbesc despre un pom cu mere de aur care creste in Rai si care se scutura o data in an, de ziua Sfantului Pantelimon. Se spune ca, daca parintii care si-au pierdut copiii au mancat mere intre Santilie si Pintilie Calatorul, pruncii morti nu pot culege fructele de aur, plangand tot anul sub pomul din Gradina Raiului.

Asadar, daca scapam si maine de grindina si foc, putem sta linistiti pana la vara viitoare. Pintilie Calatorul ne va anunta sfarsitul verii inflacarate, deschizand alte sarbatori, la fel de interesante si de demult, menite sa pregateasca venirea blanda a toamnei, cea mult rodnica si imbelsugata.