Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
“Zice că florile vorbesc şi toate buruienile: când te duci pe câmp e aşa frumos, cine le ştie limba lor. Una spune că e bună de asta, alta de asta. Una zice “ia-mă că eu sunt bună pentru dragoste”. Da alta zice “ia-mă pe mine că sunt pentru cinste”, da alta-i că-i de noroc. Alta spune “ia-mă pe mie că bani mulţi vei avea. Şi de boală şi de leacuri, de toate spun şi se îmbie. Numai să pricepi limba lor” (Elena Niculiţă-Voronca, 1903)
Acum, între Todorusale şi Rusalii, e vremea în care descântătoarele culeg plantele de leac, plante magice cu care vrăjesc şi desvrăjesc inimi, plante tămăduitoare cu care vindecă toate bolile pământului. La mijlocul săptămânii trecute, zânele Rusalii primeau cheile verii de la fraţii lor, Sântoaderii, iar ele le dăruiau bucheţele de flori culese pe rouă, în care puneau un fir de todoruse. Todorusele este o plantă care creşte numai în loc curat, în dumbrăvi şi păduri, are flori mici, parfumate, albe şi roşii, pe care fetele şi le pun în sân, flăcăii le prind la pălărie iar femeile le agaţă la icoane “pentru că şi sfinţilor le place mirosul lor”. I se mai se mai spune dumbravnic sau dobrovnică iar bătrânele îi culeg florile pentru ceai, remediu sigur pentru “bătăi de inimă” şi dureri de cap. Cei care suferă de dureri de piept şi tuse trebuie să amestece florile de todoruse cu frunze de mentă neagră şi să-şi facă o “fiertură” din care să bea “în toată dimineţa, pe inima goală”.
Dumbravnicul este la mare preţ şi pentru descântătoare, îl culeg din locuri şi la ore ştiute numai de ele pentru a face vrăji “de dragoste” şi “de ursită”. Pentru tămăduirea “celui perit” sau “luat de Rusalii” au leac numai în această perioadă a anului, când descântecul li se arată în vis iar poienile sunt pline de todoruse cu vârfurile rupte de iele…
O altă plantă vrăjită ce înfloreşte acum este şi buruiana-zânelor. Creşte pe lângă drum şi are o floare de culoare violet, cu cinci petale zimţate. I se mai spune “ţapa sfintelor” sau “ciocul berzei” iar babele o fierb şi cu apa aceea îi spală pe cei “luaţi de iele” sau “de şoimane”. Se spune că la scurt timp după scalda ritualică, bolnavii atinşi de această ciudată boală, asemănătoare “bolii zburătotului”, se vindecă. Aşa că până de Rusalii, când ceata căluşarilor alungă ielele din comunitate, ţăranii se apără de zânele cele rele purtând în sân usturoi, pelin şi leuştean iar dacă se întâmplă să fie vrăjiţi, merg la descântătoare să-i lecuiască. “Avrămească,/ Cristineasă, / Drăgan,/ Leuştean/ Şi odolean,/ Mătrăgună, /Sânge-de-nouă-fraţi,/ Iarba ciutei /Şi muma pădurii./ Cum se sparge târgul, /Aşa să se spargă faptul/ Şi lipitura,/ Şi zburătorul. /Cum se sparg oalele,/ Aşa să se spargă farmecele/ Şi lipitura,/ Şi zburăorul./ Cum se răspândesc raspântiile,/ Aşa să se răsipească vrajele/ Şi lipitura,/ Şi zburătorul! Aceste plante şi rădăcini sunt adunate de babe sau ţigance, de prin păduri şi de pe câmpuri. Cu apa neîncepută, în care sunt fierte într-o căldare, se scaldă bolnava în zilele de marţi şi vineri pe timpul când “se sparge târgul” (în Bucureşti, Oborul), iar scăldătura se aruncă la raspântii, c-o oala mare, nouă, în trei zile…” (descântec cules de G.Dem.Teodorescu 1849-1900).
Despre alte plante bune de leac şi de farmece vom povesti săptămâna viitoare, în ziua consacrată lor, de Miercurea Bălţatelor sau “a Pestriţelor”.
Citește pe Antena3.ro
