Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dincolo de personificarea mitica a zilelor ce o alcatuiesc, saptamana este o repetare a misterului creatiei ("Dumnezeu a facut lumea in sase zile, iar intr-a saptea s-a hodinit") pe care oamenii ar trebui sa o imite ("asa ar trebui sa facem si noi: o zi din saptamana sa nu lucram si numai sa ne rugam").
Astazi este a doua vineri dupa Lasatul Secului de Dulcele Toamnei, iar oamenii o pazesc, postesc si se roaga. Pentru romani, vinerea este ziua consacrata in mod traditional postului si este considerata, dupa duminica, cea mai insemnata zi din saptamana ("vezi, vinerea e ca o sarbatoare; e un timp nu la fel cu alte zile". Ernest Bernea – "Spatiu, timp si cauzalitate la poporul roman"). Ziua de Vineri este o zi curata si binefacatoare, marcata de numeroase superstitii si interdictii de lucru. Este considerata "jumatate de Duminica" sau sora a ei si se afla sub protectia Sfintei Vineri si a Crucii datatoare de viata, pentru care se si posteste. In unele zone exista credinta ca cine se naste vinerea va fi evlavios si iubit de Dumnezeu, pe cand in alte parti se spune ca cel nascut in aceasta zi va fi lipsit de noroc toata viata, acest lucru explicandu-se probabil prin solemnitatea si austeritatea impuse de post.
Imaginarul popular o descrie pe Sfanta Vineri ca fiind o batrana blajina si milostiva care locuieste inspre miazanoapte, un fel de Muma a Pamantului, protectoare a animalelor salbatice, a femeilor si a copiilor. Apare in multe dintre basmele si povestile romanilor imbracata in alb, cu un toiag in mana, de multe ori plina de rani, pentru ca unele femei necredincioase lucreaza de ziua ei.
Respectata prin post si nelucrare, invocata in rugaciuni si descantece, Sfanta Vineri este considerata o divinitate ocrotitoare si buna doar atat timp cat ii respecti interdictiile impuse. Altfel, devine razbunatoare si cumplita: "Vinerea, cine coase isi coase gura, cine toarce isi toarce matele, cine sparge ou face culcus moroilor in casa lui, cine-si taie unghiile isi pune spini pe calea pe care o trece desculta, cine se spala pe maini nu are parte de coliva, cine atata focul isi atata flacara de sub cazanul in care are sa fiarba in iad…" (Th. D. Sperantia – "Raspunsuri la chestionarul de sarbatori paganesti").
Aceeasi imagine terifianta a Sfintei Vineri, consemnata de Th. D. Sperantia in cercetarile facute in Muntenia, o intalnim si in povestea unei batrane din Maramures, culeasa de etnologul Pamfil Biltiu: "La noi nu se lucreaza in nici o vinere din saptamana. Nu se toarce. Nu se face in cuptor paine. Nu se moaie rufe. Da’ odata nu am stiut si m-am dat si am facut foc in cuptor si am muiat haine, ce nu era slobod. Noaptea am visat ca a venit la mine un om tare had si tot a vrut sa-mi bage niste fuse-n ochi. Avea atatea fuse cate degete avea la o mana. Era o matahala mare si neagra tata huc, ca dracu’. Eu, de spaima, i-am spus la o femeie batrana, care mi-a spus: No, aista-i semn. Ti s-a aratat ca sa nu mai lucri altu’ vinerea..".
"O batrana blajina si milostiva care locuieste inspre miazanoapte, un fel de Muma a Pamantului, protectoare a animalelor salbatice, a femeilor si a copiilor"
Citește pe Antena3.ro
