PUBLICISTICĂ - Despre violenţă

Din copilărie mi-a rămas o adâncă oroare faţă de scenele de violenţă; niciodată n-am înţeles cum reuşesc unii oameni să transforme violenţa într’o distracţie, să privească o bătaie sau o ceartă ca pe un spectacol.

Din copilărie mi-a rămas o adâncă oroare faţă de scenele de violenţă; niciodată n-am înţeles cum reuşesc unii oameni să transforme violenţa într’o distracţie, să privească o bătaie sau o ceartă ca pe un spectacol. Eu refuzam să asist la asemenea scene, deşi în mahalaua în care am copilărit nu duceam deloc lipsă de aceste triste spectacole. S-ar putea ca noi să asistăm cu plăcere la asemenea scene tocmai din pricina violenţei care există în noi, dacă noi nu putem înjura sau lovi, măcar să o facă alţii în locul nostru. Violenţa s-a asociat întotdeauna cu laşitatea. Chiar şi oamenii cei mai fragili şi mai delicaţi ascund uneori o mare admiraţie pentru violenţă... Adeseori violenţa se confundă cu vitalitatea şi curajul în faţa vieţii. Apaluzele care însoţesc "bătăile" din filme sunt în mod sigur unele dintre cele mai triste peisaje umane. Un intelectual fin, trăit prin biblioteci, îmi mărturisea într-o seară: "N-am mai văzut un film cu împuşcături şi cadavre de două săptămâni... Dacă nu văd un cadavru şi o împuşcătură nu mă simt om" Oricât era el de delicat, fără o împuşcătură, două viaţa i se părea searbădă. Admiraţia pentru violenţă e tot violenţă, o violenţă laşă, care preferă să se manifeste prin intermediul altora...

"Transformarea violenţei în spectacol, în motive de distracţie, deconectare şi alte inepţii de acest gen dovedeşte că mulţi dintre noi privim încă superficial problema violenţei. Violenţa nu se manifestă numai în crime, jafuri şi violuri. Ea coboară perfid în straturile cele mai adânci ale conştiinţei noastre. Ea se manifestă în sexualitate – sunt bărbaţi care vorbesc despre dorinţa de a trăi cu o femeie cu o ferocitate cu care ar vrea să o ucidă. Dacă nu reuşesc să o ucidă, măcar să o posede... Violenţa se poate manifesta în lumea abstracţiilor, o idee falsă echivalează cu o crimă..."
Teodor Mazilu, "Ipocrizia disperării" Editura Albatros, Bucureşti, 2002