Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Lumea ţărănească a suferit toate seismele istoriei, ea nu a stat, cum au crezut alţii, cu sentimentul abstragerii în faţa ogorului pe care îl cultiva. Mai întîi că acest ogor multe secole nu i-a aparţinut, feudalul, apoi moşierul au fost stăpînii întinderilor de pămînt.
"Lumea ţărănească a suferit toate seismele istoriei, ea nu a stat, cum au crezut alţii, cu sentimentul abstragerii în faţa ogorului pe care îl cultiva. Mai întîi că acest ogor multe secole nu i-a aparţinut, feudalul, apoi moşierul au fost stăpînii întinderilor de pămînt. Multe secole, accesul la cultură i-a fost restrîns. Şi departe de a dori să boicoteze istoria, cum s-a afirmat, a făurit-o păstrînd fiinţa neamului, fie luptînd cu năvălitorii, fie retrăgîndu-se în munţi şi locuri diferite, stăpînită de gîndul miraculos al duratei, deşi năvălirile s-au succedat îndelung şi insistent, încît ar fi putut descuraja un popor mai slab, contaminîndu-se de sentimentul nimicului şi al zădărniciei care împingeau atîtea hoarde să năvălească, să jefuiască, să dea foc, şi apoi să piară ca fumul în negura istoriei. Aceşti cuceritori şi pîrjolitori nu erau creatori de istorie, deşi trecerea lor pe pămînt era spectaculoasă. Creatori de istorie erau ei, cei care munceau statornic pămîntul şi reveneau în satele arse şi creşteau din nou vite, cultivau grîul şi porumbul şi îşi creşteau copiii. Şi cînd apărea un voievod viteaz, pîndeau năvălitorul la trecători sau îl atrăgeau în mlaştini şi-l nimiceau. Vigoarea lui în luptă a impus respectul marilor imperii care, nu o dată, şi-au lăsat pe pămîntul nostru, învinse, armate care în altă parte erau neînfrînte…"
"Am descoperit caracterul universal al experienţei lumii ţărăneşti moderne. Valorile ei morale, complicate de religii, revoluţii, suprastructuri rafinate, erau mai adînci în intuiţia lor fundamentală decît neliniştea unui existenţialist, ţăranul fiind cu mult mai pozitiv. După el, existenţa lor este o datorie, după ce la început te-ai pomenit cu ea ca un dar. Nu-i o maladie mortală din moment ce un copil se poate naşte. În acelaşi timp, un bătrîn poate muri. Nu este o blestemată chestiune insolubilă, ci o eternă întoarcere şi o senină perpetuare a fiinţei umane."
Marin Preda, "Creaţie şi morală", Editura Cartea Românească, 1989
Condiţia umană
"Un om era o fiinţă care nu-şi avea rostul în natură dacă nu se scula odată cu răsăritul soarelui şi nu-i întîmpina primele raze să fie la capătul pămîntului care-l aştepta să fie muncit. Un om care împila pe altul nu era un om. Un om care cîştiga puterea să muncească alţii pentru el şi să-şi petreacă viaţa îmbuibîndu-se începea să fie străin de condiţia adevărată de om. Un om disperat, şi cuprins de o stranie dezordine care-şi bătea muierea şi copiii şi îşi irosea averea, era un nenorocit care adusese pe lume noi fiinţe umane faţă de care nu vroia să aibă nici o răspundere..."
