Regina Maria: "Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele"

Astazi se implinesc 74 de ani de la plecarea in vesnicie a Reginei Maria, o femeie puternica, devotata romanilor, cu "o inima de aur si o rezistenta de fier", dupa cum o descria Saint-Aulaire, ambasadorul Frantei la Bucuresti. S-a nascut in Anglia, la 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, Kent, si a fost fiica Ducelui Alfred de Edinburgh, fiul Reginei Victoria, si a Ducesei Maria Alexandrovna, fiica Tarului Alexandru al II-lea.

A fost initial Principesa de Edinburg si ar fi putut fi Regina a Marii Britanii daca ar fi ramas pe plaiurile natale si ar fi acceptat casatoria cu tanarul care se indragostise de ea, nimeni altul decat cel care avea sa devina Regele George al V-lea. I-a fost sortita insa lui Ferdinand al Romaniei. Asadar, s-a logodit cu Printul Ferdinand de Hohenzollern, mostenitor al tronului Romaniei, nepotul Regelui Carol I, si a sosit in regatul de la varsarea Dunarii in 1892 ca Printesa de Romania. A fost ingrozita la inceput de necunoscutul ce i se asternea in cale, insa a invatat cu usurinta graiul romanesc.

A purtat tot timpul in gand sfaturile mamei sale, care, in timp ce fiica sa se afla in prag de plecare, i-a reamintit sa aiba grija la tinuta pe care o va adopta, aspect care face parte din indatoririle unei printese, si nu numai atat: "Mai spusese si urmatoarele: «Mergi intr-o tara ortodoxa; sa-i cinstesti Biserica si slujbele si sa saruti crucea si Evanghelia cand ti le prezinta preotul si, cand vezi pe altii facand cruce, sa faci si tu. Si eu urmai povata, cu toate ca, la inceput, de cate ori faceam asta, imi venea sa mor de timiditate, crezand, cu oarecare dreptate, ca ochii tuturor sunt atintiti asupra mea", marturisea Regina Maria in "Povestea vietii mele".

Devotata poporului roman, Regina Maria a militat intreaga viata pentru binele Romaniei. In timpul primului razboi mondial, Regina Maria i-a incurajat pe vitejii ostasi romani si, fara teama de rigorile teritoriului in care se desfasurau operatiuni miliare, i-a ajutat si i-a decorat pe soldatii aflati in spitalele de pe front.

Pe de alta parte, Regina Maria a avut un rol esential pentru realizarea Romaniei Mari, care a reunit provinciile istorice ale Transilvaniei, Bucovinei, Moldovei, Basarabiei si Munteniei, fiindu-i sfatuitoare Regelui Ferdinand pana la moartea acestuia, petrecuta in 1927.

Regina Maria a fost un mare diplomat al Romaniei. Iubitoare de frumos, Regina Maria a indragit costumul traditional romanesc si nu a ezitat sa-l poarte cu mandrie in diferite momente, fiind fotografiata deseori in locurile pe care le-a pretuit cel mai tare: Balcic, Sinaia ori Castelul Bran, singura sau inconjurata de cei cinci copii: Printul Carol (care va deveni Regele Carol al II-lea), Printul Nicolae, Principesa Elisabeta, Principesa Maria si Principesa Ileana.

Izolata complet dupa instalarea fiului sau, Regele Carol al II-lea, Regina Maria s-a retras din viata publica. A murit la 18 iulie 1938, la Sinaia, la Castelul Pelisor, fiind inmormantata, asa cum si-a dorit, la Curtea de Arges, alaturi de regii Romaniei. Tot dupa propria dorinta, inima i-a fost asezata intr-o caseta de argint cu pietre scumpe, dupa ce a fost invelita in vata formolizata, fiind invesmantata in drapelele Romaniei si Angliei si depusa in Biserica ortodoxa "Stella Maris", aflata din gradina Palatului de la Balcic. Cum Palatul de la Balcic a fost cedat Bulgariei, o data cu Cadrilaterul, astazi, inima Reginei Maria se afla la Muzeul National de Istorie.

In testamentul pe care l-a intocmit cu cinci ani inainte de a pleca din lume, la 29 iunie 1933, Regina si-a indreptat gandurile catre tara si popor: "Tarii mele si Poporului meu, Cand veti ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tacerii vesnice, care ramane pentru noi o mare taina. Si totusi, din marea dragoste ce ti-am purtat-o, as dori ca vocea mea sa te mai ajunga inca o data, chiar de dincolo de linistea mormantului. Abia implinisem 17 ani cand am venit la tine; eram tanara si nestiutoare, insa foarte mandra de tara mea de bastina, si am imbratisat o noua nationalitate, m-am straduit sa devin o buna Romanca. La inceput n-a fost usor. (...) Am devenit a voastra prin bucurie si prin durere. (...) Poate de mine va veti aminti deoarece v-am iubit cu toata puterea inimei mele si dragostea mea a fost puternica, plina de avant: mai tarziu a devenit rabdatoare, foarte rabdatoare. (...)

Eu am ajuns la capatul drumului meu. Dar inainte de a tacea pentru vesnicie vreau sa-mi ridic, pentru ultima data, mainile pentru o binecuvantare. Te binecuvantez, iubita Romanie, tara bucuriilor si durerilor mele, frumoasa tara, care ai trait in inima mea si ale carei carari le-am cunoscut toate. Frumoasa tara pe care am vazut-o intregita, a carei soarta mi-a fost ingaduit sa o vad implinita. Fii tu vesnic imbelsugata, fii tu mare si plina de cinste, sa stai vesnic falnica printre natiuni, sa fii cinstita, iubita si priceputa. (...) Si acum va zic ramas bun pe veci: de acum inainte nu va voi putea trimite nici un semn: dar mai presus de toate aminteste-ti, Poporul meu, ca te-am iubit si ca te binecuvantez cu ultima mea suflare".