Regizorul Jean Georgescu şi literatura scrisă cu imagini

A fost un personaj iubit. Parcă era scris cu peniţa fină când se plimba pe Calea Victoriei “cu melon şi baston”, foarte elegant, cu trăsături delicate, zâmbitor, atent şi foarte îngăduitor. Povestea cu fineţe, avea umor, şi nu oricum, ci un umor duios.
“­ Ştii mata, floarea mea, de lângă fotoliu, vorbeşte! Mai am şi două turturele care vin la geam!”, spunea.
Noi, pe atunci, eram foarte tineri, dar el era mereu neschimbat. Un portret de-al lui se găseşte în romanul lui Constantin Ţoiu ­ “Obligado”. “Un domn care trecea pe Trotuarul Capşei, în jos, pe Calea Victoriei, saluta exagerat de politicos, ridicându-şi foarte sus pălăria, în câteva trepte bine numerotate; aşa un salut nu puteai vedea decât la teatru şi acolo numai dacă aveai de-a face cu un actor de rasă. Acel domn trecu încet, ca scăpat din vitrina unui magazin de pe Bon Street. Marele regizor aştepta la stop, vizavi de Delta Dunării. Când s-a făcut verde, păşi înainte. Regizorul trecuse stopul. Cineva, din mulţimea de pe zebră, îl salutase. Probabil, fiind în mers, în mijlocul bulevardului cu trei Dacii nerăbdătoare oprite la picioarele pietonilor, el îşi ridică iarăşi pălăria care pluti din nou peste capetele tuturor. Scamatorie, truc de Cinema Vechi.”
Era un personaj de teatru şi de film. O doamnă, Oltea Vasilescu, a făcut un film: “Lanterna cu amintiri”, un fel de poveste a vieţii lui Jean Georgescu. Îmi aduc aminte de vestita doamnă Carmen Dumitrescu de la TVR, care-l adora, şi de un interviu impresionant:
“­ Maestre, toată lumea vorbeşte şi se-ntreabă când o să va întoarceţi pe platourile de filmare?
­ Lumea n-are ce face!
­ Dar toată lumea vorbeşte despre dumneavoastră!
­ Melonul şi bastonul meu intrigă strada care-i îmbăracată modern!
­ Maestre, ce faceţi acum?
­ Trăiesc, sunt sănătos şi nu e puţin lucru la vârsta mea!”
Jean Georgescu a trăit într-o familie cu părinţii divorţaţi. Şi-a adorat mama dar, la un moment dat, a intervenit patima pentru actorie. Mama l-a înscris la Liceul Militar din Craiova, dar tânărul se înscrisese la Conservator, minţind-o. Când buna mamă a descoperit înşelătoria, a fost foarte tristă.
Perioada de actorie se înscrie pe 9 ani. Publicul de teatru s-a îndrăgostit repede de “frumuşelul” actor. “Jucam mult, seară de seară, mă remarcasem în genul «comic», dar eram în stare şi să cânt şi să dansez, am fost şi în trupa marelui Ion Iancovescu şi, într-o zi, m-am dus la Paris pentru că filmul era marea mea chemare – literatura scrisă cu imagini. Am plecat cu 100 de lei în buzunar, o nimica toată, şi am lipsit 10 ani, am făcut cinci filme la Paris, acolo am luat viaţa-n piept, am trecut prin necazuri, am învăţat să mânuiesc aparatul de filmat, am lucrat cu Fernandel, mi se spunea Georgesco. Nu am vrut să devin cetăţean francez, nu cred în cei ce-şi schimbă cetăţenia de la o zi la alta. Am revenit la Bucureşti într-un Buick, în 1940, aşteptând să se sfârşească războiul, am scris un scenariu. La cofetăria Nestor am scris scenariul pentru «O noapte furtunoasă»; se pare că Ion Cantacuzino scrisese un scenariu după «O noapte furtunoasă», dar a renunţat spunându-mi «Al dumneavoastră este mai bun!» şi mi-a dat şi bani să fac filmul.”
A avut o contribuţie intelectuală şi materială, a fost omul formidabil al cinematografiei româneşti. Malvina Urşianu, eleva preferată a maestrului, scrie despre Jean Georgescu: “Maestrul meu are un ochi critic, cu care nu ne este dat să ne întâlnim în fiecare zi, şi are întotdeauna dreptate”.
Jean Georgescu este autorul bijuteriei cinematografice “O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale. Filmările au durat două luni.
“Seara premierei – mărturisea regizorul ­ a fost tare tristă pentru mine. Era 22 martie 1943, la Aro, lume de premieră, stradă arhiplină, în hol, pe manechine, erau costumele personajelor din film... Se filma premiera. Operatorul francez a cumpărat nişte lumânări care s-au topit şi ceara s-a aşezat pe banda sonoră şi a acoperit cuvinte şi poante. A fost un dezastru. Salvarea a venit tot de la Ion Cantacuzino care a rechemat presa, eu am fost distrusă multă vreme, cronicile au fost amestecate dar, pe urmă, a avut succes. Giugaru era foarte inventiv şi Beligan la fel şi Florin Demian! A fost frumos, îmi place foarte tare filmul. Oricând aş putea face un film, dar nu sunt chemat.”
“­ Aţi avut o viaţa plină, maestre! – îi spune Carmen Dumitrescu în 1988.
­ Desigur, şi tot mereu am lăsat impresia că nu fac nimic! De altfel, eu nu mă consider autor! Autor e Caragiale, Muşatescu, George Enescu. Rolul regizorului e altul, nu trebuie să se simtă regia!”
Filmele lui Jean Georgescu sunt deosebite pentru cinematografia românească: “O noapte furtunoasă” (1943) – ecranizare remarcabilă, operă de vârf a cinematografiei româneşti; “Directorul nostru” (1955) – comedie de referinţă, distribuţie excelentă; “Visul unei nopţi de iarnă” după Tudor Muşatescu.