x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Sâmbătă 13 martie 2010

Sâmbătă 13 martie 2010

de Ramona Vintila    |    13 Mar 2010   •   00:00

● Este ziua 72, au mai rămas 293

● Soarele răsare la 6:32 apune la 18:19
● Luna răsare la 5:14 apune la 16:07

 

Sărbătoare creştină: Aducerea moaştelor Sf. Ier. Mărt. Nichifor al Constantinopolului; Sf. Muceniţă Hristina din Persia (Pomenirea morţilor)
Cuviosul Benedict, al cărui nume în latină înseamnă "binecuvântatul", se trăgea din părinţi credincioşi şi bogaţi. Părăsindu-şi casa, a plecat într-un loc pustiu, unde, apropiindu-se de Dumnezeu, a primit puterea de a face minuni: a înviat morţi şi a vestit de mai înainte cele viitoare. Cu şase zile mai înainte de adormirea lui, a poruncit să i se sape groapa şi îndată a fost cuprins de o fierbinţeală puternică, iar trupul lui a fost scuturat de friguri. În ziua a şasea a poruncit ucenicilor săi să-l ia şi să-l ducă la casa de rugăciune, unde şi-a ridicat mâinile către cer şi şi-a dat duhul.

 

Proverbul zilei:
"Câinele nu intră dacă uşa nu-i deschisă"

Click instoric
În România
SÂMBĂTĂ, 13 MARTIE
1458 - Ştefan cel Mare reînnoieşte "tuturor braşovenilor, şi tuturor negustorilor, şi întregii Ţări a Bârsei" privilegiul pe care aceştia îl aveau de la Alexandru cel Bun; comerţul Moldovei cu Transilvania se dezvoltă.
DUMINICĂ, 14 MARTIE
1837 - Apare, neregulat, la Iaşi, prima revistă literară din Moldova, Alăuta românească.

În lume
SÂMBĂTĂ, 13 MARTIE
1781 - Astronomul englez Sir William Herschel a descoperit planeta cunoscută ulterior sub denumirea de Uranus.
DUMINICĂ, 14 MARTIE
1883 - A murit filozoful german Karl Marx.

Născuţi la 13 martie
1881 - Tony Bulandra, actor (m. 1943);
1943 - Constantin Năstăsescu, matematician, membru corespondent al Academiei Române.

Născuţi la 14 martie
1804 - Johann Strauss, compozitor (m. 1849);
1958 - Albert al II-lea, Prinţ de Monaco.

 

Tradiţii
Obiceiul din prima zi după Lăsatul Secului de Paşti, numit Jujeul, Goana câinilor, Vălăritul, Datul câinilor în tărbacă, este o practică magică de alungare simbolică a lupului, întruchipare a iernii. În satele unde se practica obiceiul, "Ziua aceasta este destinată mai mult pentru goana câinilor, în aşa chip că, dacă ieşi la marginea satului, sunt tot cete de câini şi cum văd vreun om încep a urla; ei au o presimţire pentru această zi, şi mai cu seamă câinii cei mai bătrâni, şi din cauza aceasta în zorile acestei zile ies neprigoniţi de nimeni la tărcăviş, adică se retrag la câmp sau se ascund prin locuri anevoie de găsit". Lupul, ruda sălbatică a câinelui, după domnia sa peste anotimpul friguros, timp în care românii îl sărbătoreau în mai multe zile, era alungat simbolic la Lăsatul Secului de Paşti într-o duminică din februarie sau martie.
● Profesor Ion Ghinoiu

 

Încă o zi infectă
13 martie 1940
"Ciudată schimbare în starea mea. Ieri, pe la şase, dintr-odată ochii încep să-mi tremure, sunt pe jumătate închişi şi, pentru un sfert de oră, mă cuprinde o angoasă fără rost, angoasă pe care o credeam nebunie în 1935." (Jean-Paul Sartre)

×
Subiecte în articol: calendar