Este ziua 292 a anului • Au mai rămas 74 de zile
Este ziua 292 a anului
Au mai rămas 74 de zile
Soarele:
Răsare la 7:35
Apune la 18:26
Luna:
Răsare la 20:36
Apune la 12:11
Ultimul pătrar(Luna în descreştere):
21 octombrie
Lună nouă:
29 octombrie
Primul pătrar(Luna în creştere):
6 noiembrie
Lună plină:
13 noiembrie
Proverbul zilei:
"Cine are pagubă şi ruşine""Proverbele Românilor", Iuliu A. Zanne/Ed. Scara
Sărbătoare creştină
Biserica creştină îl prăznuieşte astăzi pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca. A aflat pe Sfântul Apostol Pavel şi, crezând în Hristos, a părăsit rătăcirea cea părintească, şi lăsându-se de tămăduirea cea trupească, s-a apucat de cea sufletească. A scris Evanghelia sa către un oarecare dregător, anume Teofil, care crezuse în Hristos. După ce s-a dus de la Roma şi a lăsat pe fericitul Pavel, a umblat învăţând toată Grecia. Constanţie, feciorul marelui Constantin, a adus de la Teba moaştele lui şi le-a pus în biserica Sfinţilor Apostoli, sub sfânta masă, împreună cu ale lui Andrei şi ale lui Timotei.Calendar creştin-ortodox
Sf. Apostol şi Evanghelist Luca; Sf. Mucenic Marin cel Bătrân; Cuv. Iulian (astăzi); Sf. Proroc Ioil; Sf. Mc Uar, Felix şi Eusebie, diaconul;
Cuv. Ioan de la Rila (mâine)
Calendar romano-catolic
Sf. Luca, evanghelist (astăzi); Sf. Paul al Crucii, proroc; Sf. Ioan de Brébeuf, mucenic; Sf. Laura (mâine)
Calendar greco-catolic
Sf. Luca, apostol şi evanghelist (astăzi); Sf. Ioil, profet; Sf. Var, mucenic (mâine)
S-a întâmplat azi
În RomâniaSâmbătă, 18 octombrie
1599 – Bătălia de la Şelimbăr; Mihai Viteazul înfrânge oastea transilvană.
Duminică, 19 octombrie
1498 – Ioan Albert ridică asediul cetăţii Suceava.
În lume
Sâmbătă, 18 octombrie
1867 – SUA au preluat regiunea Alaska.
Duminică, 19 octombrie
1813 – Armata franceză condusă de Napoleon Bonaparte a fost înfrântă în Bătălia Naţiunilor.
Născuţi la 18 octombrie
1405 –Papa Pius al II-lea (m. 1464);
1907 – Mihail Sebastian, scriitor (m. 1945).
Născuţi la 19 octombrie
1868 – Simion Mehedinţi, geograf şi etnolog (m. 1962);
1908 – Dumitru Almaş, prozator şi istoric (m. 1995).
Click istoric
Astăzi, actorul Jean-Claude Van Damme împlineşte 48 de ani. Pe numele său adevărat Jean-Claude Van Varenberg, s-a născut în Belgia. La îndemnul tatălui său a început să studieze artele marţiale şi baletul. Pleacă în Hong Kong în căutarea unei cariere actoriceşti. După succesele mărunte pe care le obţine aici, îşi îndreaptă paşii spre Hollywood. Atrage atenţia asupra sa, la început în roluri mici, apoi în roluri de succes. "Cyborg", "Universal Soldier", "The quest" sunt doar câteva dintre filmele care au fermecat publicul.Se defineşte simplu, printr-o frază elocventă: "Sunt un bărbat de modă veche (...) Sunt un visător, un tip romantic. Cred în iubire, familie şi rădăcini".
Credinţe populare, tradiţii, semne
Marţolea este o reprezentare mitică feminină a zilei de marţi. În imaginarul popular apare ca o bătrână cu putere diavolească sau ca ofemeie-strigoi cu locuinţa în codrii pustii şi văzduhuri. Umbla prin sate în noaptea de marţi spre miercuri. Dacă nu găseşte uşa deschisă, intră
în casă folosindu-se de diferite şiretlicuri. Prin contaminare cu alt personaj mitic românesc, Joimăriţa, foloseşte diferite metode pentru torturarea femeilor necredincioase.
Deşi a fost atestată sub denumirea de Marţolea sau Marţi-Seara în Transilvania şi Banat, aceasta apare sporadic de-a lungul unor vechi drumuri
pastorale frecventate de oierii ardeleni, în Muntenia, în Dobrogea şi în Moldova.
- Profesor Ion Ghinoiu
Citește pe Antena3.ro