x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Sâmbătă 27 februarie 2010

Sâmbătă 27 februarie 2010

de Ramona Vintila    |    27 Feb 2010   •   00:00

• Ziua Internaţională a Ursului Polar • Ziua protecţiei civile (mâine) • Este ziua 58, au mai rămas 307

• Soarele răsare la 6:57 apune la 18:00
• Luna răsare la 16:44 apune la 5:56

 

Proverbul zilei:
"O mie de vorbe un ban nu fac"


Sărbătoare creştină: Cuv. Mărt. Procopie şi Talaleu (Pomenirea morţilor) (Dezlegare la ulei şi vin)
Cuviosul Mărturisitor Procopie a urmat de tânăr viaţa monahală şi s-a deprins cu tot felul de nevoinţe. Mustrându-i şi dispreţuindu-i pe cei care defăimau rânduiala întrupării Mântuitorului nostru, a fost supus chinurilor şi, după ce a săvârşit multe minuni, s-a mutat la Domnul. Prăznuit tot astăzi, Cuviosul Mărturisitor Talaleu, îndrăgind viaţa sihăstrească, s-a dus în cetatea Gavalon. Acolo a aflat un altar închinat demonilor, şi-a făcut o colibă, unde s-a nevoit cu posturi. Locuitorii care trăiseră în păgânătate au primit strălucirea dumnezeieştii lumini şi au surpat altarul demonilor, iar Sfântul a ridicat o biserică în cinstea biruitorilor mucenici.

 

În România
SÂMBĂTĂ, 27 FEBRUARIE
1879 ­ Adunarea Deputaţilor, sub presiunea Marilor Puteri, votează o moţiune (cu o majoritate de 71 de voturi contra 19) în care se declară oportunitatea revizuirii articolului 7 al Constituţiei României, potrivit articolului 44 al Tratatului de la Berlin;
1882 ­ Premiera, la Gimnaziul român din Braşov, a operetei "Crai nou", de Ciprian Porumbescu.
DUMINICĂ, 28 FEBRUARIE
1859 ­ Apare la Bucureşti săptămânalul de satiră Ţânţarul, considerat ca fiind prima gazetă satirică şi umoristică românească.

În lume
SÂMBĂTĂ, 27 FEBRUARIE
1844 ­ Republica Dominicană îşi câştiga independenţa faţă de Haiti;
1900 ­ A fost creat Partidul Laburist din Marea Britanie;
2003 ­ Rowan Williams devine cel de-al 104-lea arhiepiscop de Canterbury al Bisericii Anglicane.
DUMINICĂ, 28 FEBRUARIE
1974 - După şapte ani, SUA şi Egipt restabilesc relaţii diplomatice.

Născuţi la 27 februarie
1932 ­ Elizabeth Taylor, actriţă;
1973 ­ Peter André, interpret.

Născuţi la 28 februarie
1901 ­ Linus Pauling, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 1954 (m. 1994);
1903 ­ Vincente Minnelli, regizor (m. 1986).

 

Click istoric
La 27 februarie 1903 se năştea Ion Irimescu, sculptor, pedagog şi membru de onoare al Academiei Române. Între 1924 şi 1928 era student al Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti. 1928 a fost anul de debut la Salonul de Pictură şi Sculptură Bucureşti. A fost numit profesor la Academia de Belle Arte din Iaşi, mai târziu la Cluj, iar din 1966 era profesor de sculptură la Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" din Bucureşti. În 1975 a înfiinţat Colecţia "Ion Irimescu" la muzeul oraşului Fălticeni. Între anii 1978 şi 1989 a fost preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici. La 28 octombrie 2005, sculptorul Ion Irimescu se stingea din viaţă la Fălticeni. A fost înmormântat în cimitirul parohiei Opriseni.

×
Subiecte în articol: calendar