Sântionul de Toamnă – prilej de mântuire a păcatelor grele

Florile campului au inceput sa-si piarda mirosul iar buruienile de leac, puterea tamaduitoare. Pe cerul tot mai inalt, cocorii pleaca in siruri si randunele in stoluri. In poieni, iarba nu mai creste, in paduri, frunzele copacilor palesc. Pe marginile cararilor au aparut licuricii, stelute pe pamant, farame de lumina din trupul si sufletul ingerului indragostit de frumoasa ciobanita… Oamenii nu au timp de povesti, culeg roadele pamantului si isi afunda sufletul in toamna.

In comunitatile traditionale, maine e zi de post si rugaciune, e ziua ofrandelor pentru morti si a aducerilor aminte, ziua Santionului de Toamna. Martiriul Sfantului Ioan Botezatorul e reactualizat in satele noastre prin gesturi ritualice bine definite. "In aceasta zi nu se taie nimic cu cutitul, ci totul se rupe cu mana; nu se mananca varza, caci Sfantului Ioan de sapte ori i-au taiat capul pe varza si iar a inviat. Nu e bine sa se manance fructe rotunde, care seamana cu un cap - mere, pere, nuci, capatani de usturoi - sau cu o cruce - nuci, pepene'. (Tudor Pamfile). In plus, nu se bea vin rosu, nu se mananca fructe si legume cu miezul rosu, nu se taie nimic cu cutitul, nu se folosesc blidele iar tipsiile sunt ascunse in pod. Maturile raman si ele neatinse, deoarece se crede ca, de asta data, "deranjaza linistea mortilor'. Chiar atunci cand sarbatoarea cade duminica, hora si jocul in sat nu sunt ingaduite, ba mai mult, de la Santionul de Toamna pana la Ziua Crucii (14 septembrie) unii oameni tin post pentru iertarea celor mai grele pacate. De aceea, postul Santionului de Toamna, despre care se spune ca tine "de la cruce pana la cruce', desi nu apare in calendarul crestin, este unul dintre cele mai severe. "Acest post se tine cu mancarea in fiecare zi a unei pogaci (turte) de grau sau turta de malai, coapta in spuza (pe carbuni), pe care singur pacatosul sau cel ce posteste trebuie sa o faca si sa o coaca si iarasi numai el sa o atinga. Nu e apoi permis sa o taie, ci totdeauna, mancand, sa o franga, pastrandu-se restul ramas de la mancare jos, pe pamant, sub icoana sfanta si, daca se poate, sa fie icoana Preacuratei. La pacate mai usoare se pot manca si poame. Asemenea este oprita dormirea pe asternut ridicat (in pat), ci pe pamant si, de se poate, fara asternut, numai la capatai o perina umpluta cu paie de grau si neacoperit cu nimic. (Ioan Pop Reteganul, citat de Antoaneta Olteanu in "Calendarele poporului roman'). Un alt aspect interesant este faptul ca acest post poate fi tinut si pentru altii, cu conditia ca acestia sa faca parte din familie.

Despre Sfantul Ioan, "nanasul Domnului Hristos', circula nenumarate legende, povesti si colinde, unele dintre acestea fiind reactualizate de etnologul Marcel Lutic in exceptionala sa carte "Timpul sacru. Sarbatorile de altadata'. Pentru a marca ajunul Santionului de Toamna (sarbatoare numita popular si Sfantul Ioan Cap Taiat sau Crucea Mica), am ales una dintre cele mai raspandite legende, spre a o reda asa cum a fost ea consemnata de Tudor Pamfile, in urma cu un secol: "Sf. Ioan cap-taiat era fecior in casa la Irod imparat si femeia lui Iord tare s-a indragit de dansul, dar el n-a vrut sa se dea in dragoste cu ea. De ciuda, imparateasa i-a pus un inel scump in buzunar. A cautat la toti si numai la el s-a gasit inelul, si de aceea l-a pus la inchisoare. Imparatul acela avea o fata care juca tare frumos si la o petrecere fata a jucat asa, ca tatal ei sa-i ceara ce va vrea, caci el ii va da. Ma-sa a invatat-o sa ceara capul lui Sf. Ioan. – De stiam asa, a zis imparatul, iti dam mai bine capul meu. Dar amu n-avea ce face si a poruncit de i l-a taiat. Atunci fata a venit cu capul pe tipsie, jucand; si imparatul a blestemat-o: – De-amu, fata mea, sa tot joci! Si intr-una joaca, caci ea e frigurile, boala ce cutremura pe om'.