Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Creştin ortodocşii prăznuiesc la 3 decembrie un sfânt român. Este vorba despre Cuviosul părinte Gheorghe, arhimandritul mănăstirilor Cernica şi Căldăruşani, canonizat în 2005, şi unul dintre cei mai de seamă egumeni care, în pragul epocii moderne, a înnoit monahismul românesc în duh neo-isihast athonito-paisian.
Sfântul Cuvios Gheorghe s-a născut în 1730 într-o familie de dreptcredincioşi din Săliştea Sibiului. De mic a iubit dreapta credinţă şi i s-a aprins în inimă dragostea pentru Hristos. Voia să se călugărească, însă vremurile de restrişte pe care le trăia, când Transilvania era cuprinsă de susţinute persecuţii împotriva ortodoxiei şi, mai ales, împotriva aşezămintelor monahale, l-au determinat să lase meleagurile pe care s-a născut şi a crescut şi să pornească în căutarea unui sfânt aşezământ unde să sporească în rugăciune, în ascultarea unui părinte duhovnicesc. Avea 19 ani când a trecut în Ţara Românească. Ulterior, a intrat în slujba unui arhiereu aflat în Bucureşti, mitropolitul grec Roşca. Alături de acesta, în 1750 a plecat la Constantinopol, iar de aici la Muntele Athos. A vieţuit în Mănăstirea Vatoped, unde a fost făcut rasofor şi diacon. După moartea mitropolitului Roşca, a devenit ucenic al părintelui cărturar Paisie Velicicovschi, sărbătorit la 15 noiembrie, Cuvios care a tradus aproximativ 300 de manuscrise din operele Sfinţilor Părinţi. În 1752, prin mâna Cuviosului Paisie, a devenit călugăr în mantie, apoi, doi ani mai târziu, a fost hirotonit preot. În vremea petrecerii sale la Sfântul Munte, s-a întărit şi îmbunătăţit duhovniceşte. În 1763, l-a însoţit pe marele stareţ Paisie şi pe ceilalţi 64 de ucenici pe care îi avea în Moldova, la Mănăstirea Dragomirna. Aici s-a nevoit doisprezece ani ca ieromonah, duhovnic şi econom. După ce Bucovina a intrat sub ocupaţie austriacă, în 1775, forţaţi de împrejurări, 200 de călugări între care şi Cuviosul părinte Gheorghe, s-au mutat împreună cu nastavnicul lor, Cuviosul Paisie, la Mănăstirea Secu. În 1779, stareţul Paisie a primit sub ascultare şi Mănăstirea Neamţ, iar părintele Gheorghe i-a urmat. Doi ani mai târziu, Cuviosul Gheorghe a primit binecuvântarea părintelui Paisie pentru a se putea întoarce la Sfântul Munte Athos. Când a ajuns la Bucureşti, mitropolitul Grigorie al II-lea (1760-1787) şi un vechi prieten al Cuviosului, ieromonahul Macarie (acesta din urmă la rându-i ucenic al stareţului Paisie), au stăruit să rămână în Ţara Românească, rugându-l să primească a revigora viaţa în schitul Cernica, remeţie care fusese părăsită de mai bine de treizeci de ani. Cuviosul părinte Gheorghe se opreşte, aşadar, la Cernica şi orânduieşte aici o mănăstire cu aleasă viaţă de obşte după tipicul Muntelui Athos şi al obştilor paisiene din Moldova. După cinci ani a reuşit să refacă vatra monahală şi, totodată, să adune în obşte 103 ucenici.
În 1785, o grea boală l-a cuprins. A întocmit atunci un testament, de o deosebită însemnătate pentru obştea pe care o păstorea şi, concomitent, un document de o mare însemnătate duhovnicească. S-a însănătoşit însă şi a mai trăit 22 de ani. În această vreme, roadele cârmuirii sale la Cernica l-au determinat, în 1793, pe mitropolitul Filaret al II-lea să-i încredinţeze şi stăreţia de la Mănăstirea Căldăruşani. A fost egumenul ambelor aşezăminte din aprilie 1794, până când a trecut la cele veşnice, în decembrie 1806. A locuit, pe rând, şi la Căldăruşani şi la Cernica şi a aşezat în ambele mănăstiri stareţi care să orânduiască aşa cum se cuvine vieţuirea călugărească, mai ales când trebuia să plece dintr-un aşezământ într-altul. S-a mutat la Domnul la 3 decembrie 1806, fiind înmormântat la Mănăstirea Cernica, în faţa Bisericii Sfântului Lazăr pe care a zidit-o cu doi ani înainte de trecerea sa la cele veşnice.
Citește pe Antena3.ro
