x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Sfântul Gheorghe, purtătorul de biruinţă

0
Autor: Luminita Ciobanu 23 Apr 2014 - 00:46
Sfântul Gheorghe, purtătorul de biruinţă Icoană din arhiva părintelui Costel Burlacu


La Biserica din Lida se păstrează mormântul Sfântului Martir, dar şi lanţurile cu care a fost legat înainte de a fi ucis
“Sfântul Gheorghe mai este numit primăvara duhovnicească, pentru că prin el s-a întărit mult creştinismul şi l-a reînnoit ca o primăvară. Pentru aceasta şi Biserica noastră îi cântă astăzi aşa de frumos: «Veniţi să prăznuim luminată pomenirea Mucenicului Gheorghe şi să-l încununăm pe el cu flori de primăvară ca pe cel ce este nebiruit»“.

După Sărbătoarea Sărbătorilor, Sfintele Paşti, Învierea Domnului, creştin ortodocşii îl prănuiesc, la 23 aprilie, pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Era “de neam strălucit şi luminat”, părinţii săi fiind dreptcredincioşi din Capadocia. Datorită vitejiei sale a ajuns conducător de armată, în garda împăratului. În anul 303, când Diocleţian a declanşat persecuţiile împotriva creştinilor, Sfântul Gheorghe nu s-a ferit să-şi mărturisească dreapta credinţă întru Hristos. Sinaxarul ne spune că “Sfântul acesta fiind de faţă, a declarat că este creştin, mustrând deşertăciunea şi neputinţa idolilor, luând în râs pe cei ce credeau în ei. Neplecându-se nici cu amăgiri, nici cu făgăduinţele tiranului, care făcea multe ca acestea, nici de îngroziri, ci se vedea nebăgător de seamă de toate, pentru aceea întâi l-au lovit în pântece cu o suliţă. Şi când i s-a înfipt suliţa în trup, a curs sânge mult; iar vârful suliţei s-a întors înapoi şi a rămas Sfântul nevătămat. Apoi, legându-l de o roată ţintuită cu fiare ascuţite, care a fost pornită din sus spre o vale, şi rupându-se trupul în mai multe bucăţi, cu ajutorul dumnezeiescului înger a rămas el sănătos. Şi înfăţişându-se Sfântul înaintea împăratului şi a lui Magnenţiu, care şedeau alături de el şi aduceau jertfă la idoli pentru sănătatea lor, Sfântul a atras pe mulţi spre credinţa în Hristos, cărora din porunca împăratului li s-au tăiat capetele afară din cetate. Şi venind la Hristos şi Alexandra, împărăteasa, a mărturisit pe Hristos-Dumnezeu înaintea tiranului. Au crezut şi alţii, mulţi, în Hristos, văzând că Sfântul a ieşit sănătos dintr-o varniţă în care fusese aruncat. După aceasta i-au încălţat picioarele cu încălţăminte de fier ce avea cuie şi l-au silit să alerge. Ci iarăşi au pus de l-au bătut, fără de nici o milă, cu vine de bou uscate. Iar Magnenţiu, cerând semn ca să învieze pe un mort din cei ce erau îngropaţi, din mormintele ce erau acolo, care erau de multă vreme morţi, şi făcând Sfântul rugăciune deasupra mormântului, a înviat mortul şi s-a închinat Sfântului, şi a slăvit Dumnezeirea Lui Hristos. Şi întrebând împăratul pe mort cine este, şi când a murit, a răspuns acesta că este din cei ce au trăit mai înainte de venirea Lui Hristos, adică mai înainte de trei sute de ani şi mai mult şi cum că a ars în foc atâţia ani din pricina rătăcirii idoleşti. Pentru care minune crezând mulţi, şi înmulţindu-se spre credinţă, slăveau cu un glas pe Dumnezeu. (...) Deci venind mulţi la Hristos, pentru ceea ce vedeau, şi încă pentru că Sfântul Mucenic Gheorghe intrând în capiştea idolilor, a poruncit unui chip idolesc cioplit, ca să spună dacă este el Dumnezeu, şi de i se cuvine să i se închine lui oamenii. Iar demonul cel ce era într-însul plângând a răspuns că unul este Dumnezeu adevărat: Hristos şi dintr-aceasta s-au tulburat idolii toţi şi au căzut şi s-au sfărâmat (...); iar împăratul a poruncit ca să taie pe Sfântul şi pe Alexandra, împărăteasa, cu sabia”. Sfântul Gheorghe a primit cununa muceniciei, fiind decapitat la 23 aprilie 303, iar Sfânta Alexandra, făcând rugăciune în temniţă, şi-a dat sufletul Lui Dumnezeu, în aceeaşi zi.
Imaginea Sfântului Gheorghe ucigând balaurul este foarte cunoscută, fiind prezentă şi pe steagul Moldovei medievale, trimis de Ştefan cel Mare la Mănăstirea Zografu de la Muntele Athos.
Aproape un milion de români poartă numele de Gheorghe, Ghiorghe, Gheorghiţa, Ghiorghiţa, Ghiţă, Ghiţa, George, Georgeta, Georgiana sau Geta şi îşi sărbătoresc astăzi onomastica.

 

Citeşte mai multe despre:   sfantu gheorghe

Serviciul de email marketing furnizat de