x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Sfântul Ignatie Teoforul, copilul purtat în braţe de Hristos

Sfântul Ignatie Teoforul, copilul purtat în braţe de Hristos

de Luminita Ciobanu    |    19 Dec 2011   •   21:00
Sfântul Ignatie Teoforul, copilul purtat în braţe de Hristos

Biserica Ortodoxa il praznuieste astazi pe Sfantul sfintit Mucenic Ignatie, purtatorul de Dumnezeu. Se spune ca Sfantul Ignatie a fost copilul pe care l-a apucat de mana Mantuitorul Iisus Hristos care l-a luat in brate zicand: "De nu se va smeri cineva pe sine ca pruncul acesta, nu va intra in imparatia cerurilor" precum si: "Cel ce va primi pe un prunc ca acesta in numele Meu, pe Mine Ma primeste". De aceea i s-a spus Teoforul cuvant care are doua in­te­lesuri: purtatorul de Dumnezeu si purtat de Dumnezeu.

Sfantul sfintit Mucenic Ignatie a fost urmas al Apostolilor si al doilea patriarh al Bisericii Antiohiei, dupa Evod. Impreuna cu Policarp, episcopul Bisericii Smirnei, a fost ucenic al Sfantului Apostol si Evanghelist Ioan.

Cum il iubea cu tot sufletul pe Hristos-Domnul si nu se sfia sa-si marturiseasca dreapta credinta, cand imparatul Traian a trecut prin Antiohia, Sfantul Ignatie a fost parat suveranului ca intoarcea lumea de la inchinarea la zei, spre a-L slavi pe Dumnezeu. A fost a­restat pe data si dus inaintea lui Traian. Ignatie avea in jur de 77 de ani atunci. Dupa ce imparatul a vazut ca indi­ferent ce ar face nu poate sa-l intoarca pe acest crestin de la credinta in Hristos, a poruncit sa fie chinuit indelung si in felurite chipuri. Insa Sfantul Mucenic Ignatie a indurat toate suferintele insuportabile la care a fost supus, in cele din urma fiind legat si trimis la Roma, pazit de zece ostasi – pe care Sfantul i-a numit leoparzi din pri­cina sadsmului lor – urmand a fi dat fiarelor salbatice.

In drum spre Roma, Sfantul Ignatie a poposit mai intai la Smirna, oras de pe tarmul Marii Egee, apoi la Troada, vechea Troie a lui Ulise. In aceste orase a pri­mit delegatii de la sase biserici mari din Asia, raspunzand episcopilor cu cate o scrisoare. Sfantul Ignatie a scris o scrisoare si catre romani, in care ii ruga pe crestinii din Roma sa nu intervina in nici un fel sa opreasca mar­tirizarea lui. Se ruga sa fie mancat repede de fiare, ca sa ajunga, dupa cum se ruga, din grau al lui Dumnezeu, "macinat de dintii fiarelor", sa fie gasit "paine curata a lui Hristos". In Roma a fost aruncat in amfiteatru, unde leii infometati sloboziti asupra-i l-au sfasiat pe data, ramanand doar oasele, pe care crestinii le-au adunat si le-au dus in Antiohia. Se spune insa ca fiarele salbatice nu s-au atins de inima lui, in care Ignatie il purta pe Hristos, astfel ca ea a ramas intacta in nisip.

Practici stravechi de Ignat
In majoritatea zonelor tarii intalnim obiceiul sacrificarii porcilor in ziua de 20 decembrie. Etnologii spun ca anumite practici preistorice, legate de cultul Focului si al Soarelui, au supravietuit trecerii timpului si au preluat numele si data sarbatorii crestine, primind numele Ignatul Porcilor. Acest sacrificiu sangeros al taierii porcilor – substitut preistoric al spiritului graului – este legat si de ritul funerar de incinerare – parlitul porcului (Ignis provenind din latinescul foc) –, dar si de un stravechi obicei, de a sacrifica porcii primavara, in perioada semanatului, acesta fiind insa mutat de la Echinoctiul de primavara la Solstitiul de iarna, asemenea datinilor de Anul Nou: Sorcova, Plugusorul, Semanatul.

×